Articol de GSP - Publicat sambata, 07 mai 2022 22:20 / Actualizat sambata, 07 mai 2022 23:07
FC Argeș - CFR Cluj 0-6 | În ziua în care s-au împlinit 50 de ani de la primul titlu din istorie, piteștenii și-au menajat o parte dintre titulari pentru returul din semifinala Cupei României de la mijlocul săptămânii viitoare, cu FC Voluntari.
Iasmin Latovlevici, Grigore Turda, Costinel Tofan, căpitanul Ionuț Șerban, Meza Colli sau Cristi Tănase, oameni de bază ai argeșenilor, au lipsit din primul „11” cu CFR și au fost trecuți pe bancă sau chiar lăsați în afara lotului.
Pe listă poate fi trecut inclusiv gafeurul Joao Miguel, care, în ciuda erorilor repetate comise contra granzilor, era o prezență constantă în formula de start.
Rezultatul? O umilință de proporții pe propriul teren!
FC Argeș a băgat rezervele cu CFR Cluj
Față de echipa utilizată pe Arena Națională cu FCSB (0-4) din runda precedentă, există doar 4 supraviețuitori la alb-violeți: Dobrosavlevici, Raynov, Dumitrașcu și Viana.
Cu CFR Cluj, de pildă, a intrat din primul minut mijlocașul Georgian Honciu, care mai are doar 77 de minute bifate în acest play-off!
Echipa de start a lui FC Argeș în partida cu CFR Cluj: Greab - Viana, Dobrosavlevici, Boldor, Mușat - Raynov, Honciu - Ișfan, Palic, Dumitrașcu - G. Ganea
Pe ultimul loc în play-off (7 eșecuri și 1 victorie), FC Argeș a renunțat, așadar, la locul 4 care ar putea să ducă în Europa și se concentrează pe Cupă. Piteștenii trebuie să întoarcă miercuri, de la 19:30, rezultatul de 0-2 înregistrat în urmă cu 3 săptămâni pe arena „Anghel Iordănescu” din Voluntari.
24 de goluria primit FC Argeș în acest play-off. De la implementarea noului sistem competițional, numai ASA Tg. Mureș a fost „perforată” de atât de multe ori, dar în 10 etape
Mario Camora, după victoria zdrobitoare cu FC Argeș: „Au tineri de valoare, asta e important”
Cele mai tari imagini din FC Argeș - CFR Cluj
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”