Articol de GSP - Publicat duminica, 16 mai 2021 19:34 / Actualizat duminica, 16 mai 2021 20:00
Deian Sorescu (23 de ani) a adus victoria lui Dinamo la Pitești, cu FC Argeș (2-1), iar la final a vorbit despre obiectivele echipei din perioada următoare.
Dinamo a ajuns la cinci victorii consecutive în Liga 1, dar „câinii” încă nu răsuflă ușurați. Deian Sorescu, autorul golului victoriei de la Pitești, le-a promis fanilor că roș-albii vor trata cu maximă seriozitate și duelul cu Chindia din ultima etapă.
„A fost un an greu, dar am suferit destul și cred că a venit momentul să ne mai și bucurăm. Pentru noi, orice meci e ca o finală. Nu-mi dau seama ce s-a întâmplat înainte, nu veneau rezultate. Acum, ne-a ieșit jocul și am reușit să adunăm și puncte. Nu ne gândim la cupele europene, ci doar la următorul meci. Apoi vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat Deian Sorescu, la Look+.
Andreas Mihaiu, primul gol în Liga 1: „Ne-am unit la nivelul grupului”
Andreas Mihaiu, cel care a ratat șansa de a o duce pe Dinamo în finala Cupei, ratând de două ori de la punctul cu var cu Astra, a înscris astăzi primul său gol în Liga 1. La final, fotbalistul revitalizat de Uhrin a vorbit despre susținerea primită după momentul dificil prin care a trecut la jumătatea acestei săptămâni.
Mi-am revenit, colegii și familia au fost alături de mine. E primul meu gol în Liga 1 și de asta e frumos fotbalul. Toate sfaturile primite au fost importante și m-au ajutat să trec peste ce s-a întâmplat. Încă nu suntem 100% liniștiți, vedem ce va fi etapa viitoare. Ne-am unit din punct de vedere al grupului. Suntem o familie mai legată și rezultatele apar din acest motiv - Andreas Mihaiu
Dinamo, înainte de ultima etapă:
- Dinamo a câștigat 5 meciuri consecutive, dar nu e sigură de salvarea de la retrogradare
- are nevoie de cel puțin un punct în ultima rundă, pentru a nu sta la mâna rezultatelor
- „Câinii” pot prinde și barajul pentru Conference League. Au nevoie de o victorie, iar FC Argeș să nu câștige meciul cu Hermannstadt
VIDEO Galeria lui Dinamo, prezentă la duelul cu FC Argeș
Citește și alte știri despre Dinamo:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”