Articol de Remus Dinu - Publicat marti, 13 aprilie 2021 13:41 / Actualizat marti, 13 aprilie 2021 14:26
FC Argeș, una dintre marile surprize ale actualei ediții din Liga 1, a ratat la limită calificarea în play-off, dar are ambiții mari pentru play-out-ul pe care „vulturii” îl vor începe de pe primul loc.
Prin vocea sponsorului Viorel Tudose, piteștenii anunță că obiectivul din următoarea perioadă e clasarea pe unul dintre primele două locuri din play-out, ceea ce ar înseamna ca FC Argeș să se califice în mini-turneul pentru un loc în Conference League.
„Bineînțeles că am solicitat licență pentru Europa, treceți-o deja pe FC Agreș pe listă! Obiectivul e clasarea pe locurile 7-8. Suntem mici, dar o să construim și o să demonstrăm că nu suntem la preț de matineu, cum ne-au luat unii. Pentru asta, trebuie muncă și seriozitate ”, a spus Tudose, în exclusivitate pentru GSP.ro.
Play-out-ul din acest sezon oferă o miză specială. Primele două clasate la finalul celor 9 etape de play-out vor juca un baraj Câștigătoarea va avea șansa să participe în ediția următoare de UEFA Conference League, dacă se impune într-un alt baraj, cu formația clasată pe ultimul loc european din play-off.
Clasamentul la startul play-out-ului din Liga 1:
Echipă | Puncte |
7. FC Argeș | 20 |
8. Chindia Târgoviște | 20* |
9. Astra | 19 |
10. UTA | 19* |
11. Gaz Metan | 17* |
12. Voluntari | 16 |
13. Viitorul | 16* |
14. Dinamo | 14* |
15. Hermannstadt | 13 |
16. Poli Iași | 13* |
- *Au beneficiat de rotunjire
Viorel Tudose: „FC Argeș va ajunge o echipă de top a campionatului”
Invitat în luna martie la GSP Live, Viorel Tudose a anunțat obiective îndrăznețe la FC Argeș pentru următorii ani: stadion nou, academie, cupele europene!
„Nu doar ne dorim asta, dar FC Argeș va și ajunge o echipă de top a campionatului. Vom începe reconstrucția de la copii și juniori. Primăvara aceasta, în luna mai, se va înființa «Academia de Fotbal Dobrin Pitești». Școala de fotbal «Nicolae Dobrin» va intra într-un parteneriat cu firma mea în colaborare și cu celelalte școli de fotbal din județul Argeș și din Pitești, urmând ca dreptul de preempțiune al tuturor jucătorilor care vor ieși de aici să aparțină clubului FC Argeș. Acesta va fi primul pas spre formarea unor jucători tineri, de perspectivă.
(...) Începem să construim, dar nu ne avântăm. Obiectivele noastre nu sunt pe termen scurt sau mediu, ci pe 3-5 ani. Eu sper ca această academie care se va construi la Pitești să rivalizeze cu cea a lui Gheorghe Hagi de la Constanța. Cred că toți copiii din județul Argeș și foarte mulți tineri talentați din România vor alege Piteștiul în viitorul foarte apropiat. Vom avea o rețetă în care copiii vor merge și la școală, vor avea o bază ultramodernă de cantonament, de locuit. Va fi ceva occidental”, a spus Viorel Tudose, la GSP Live.
Citește și alte știri din Liga 1:
Programul primei etape din play-off și play-out » Când joacă FCSB, CFR Cluj, Craiova și Dinamo
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern