Articol de Aurelian Botezatu, Vlad Nedelea - Publicat marti, 18 mai 2021 19:14 / Actualizat marti, 18 mai 2021 23:26
FC Botoșani a avut o absență de marcă pentru duelul de astăzi împotriva campioanei en-titre CFR Cluj, încheiat 0-1.
Căpitanul Jonathan Rodriguez (30 de ani), omul-cheie al Botoșaniului din centrul liniei mediane, n-a fost nici măcar pe bancă pentru duelul cu CFR Cluj (0-1). El evoluase în toate meciurile din acest play-off și nu era suspendat pentru duelul contra campioanei.
Totuși, absența lui din echipa Botoșaniului ar putea declanșa un nou scandal-bombă în Liga 1! Asta pentru că, din informațiile obținute de GSP.ro, Rodriguez ar fi bătut palma cu CFR Cluj.
Ce explicație a oferit Iftime
Valeriu Iftime a oferit ieri o posibilă explicație a absenței lui Rodriguez din primul „11”: faptul că argentinianului îi expiră contractul cu FC Botoșani în această vară, iar acesta nu va mai continua în Moldova, pentru că nu s-a înțeles la bani cu moldovenii. Totuși, Ashkovski, celălalt fotbalist despre care Iftime anunțase luni că se află în aceeași situație și că nu va continua la Botoșani, e titularizat astăzi de Croitoru!
5 assist-uria reușit Jonathan Rodriguez în acest sezon, în 38 de meciuri jucate în toate competițiile
Încă un caz Bouhenna?!
Posibilul transfer al lui Rodriguez la CFR Cluj aduce aminte de „cazul Bouhennna”, o mutare ce a agitat serios apele în play-off-ul Ligii 1. „Feroviarii” l-au acontat de la Sepsi pe fundașul algerian de 29 de ani, care a semnat cu campioana en-titre înaintea meciului direct de la Sfântu Gheorghe. A fost scos din lotul lui Sepsi și acuzat de trădare!
FC Botoșani - CFR Cluj, echipele de start:
FC Botoșani: Pap - Braun, Chindriș, Șeroni, Țigănașu - Caia, E. Florescu, E. Papa - Ashkovski, Ongenda, Al Mawas
Rezerve: Hankic, Patache, Holzmann, Meleke, Tîrcoveanu, S. Camara, Fili, Târșa, D. Croitoru
Antrenor: Marius Croitoru
CFR Cluj: Arlauskis - Cr. Manea, Vinicius, Burcă, Camora - Sigurjonsson, Bordeianu, M. Gâdea - Deac, Debeljuh, Costache
Rezerve: Bălgrădean, Latovlevici, Ben Youssef, Hoban, Itu, Chipciu, M. Pereira, Păun, Rondon
Antrenor: Edi Iordănescu
FC Botoșani - CFR Cluj, cu titlul pe masă
CFR Cluj poate cuceri astăzi al 4-lea titlu consecutiv în Liga 1. Cu o victorie la Botoșani, „feroviarii” nu trebuie să mai aștepte disputa FCSB - CS Universitatea Craiova și vor putea aborda relaxați derby-ul din ultima rundă, contra echipei patronate de Gigi Becali.
FCSB depinde de FC Botoșani
Pentru a rămâne în cursa pentru titlu, FCSB depinde de FC Botoșani. Cu o victorie în fața moldovenilor, CFR ar deveni campioană pentru al 4-lea an consecutiv, cu o etapă înainte de final. FCSB speră ca echipa antrenată de Marius Croitoru să încurce campioana ultimelor sezoane, astfel încât în ultima etapă, la CFR Cluj - FCSB, să se joace cu titlul pe masă.