Articol de Eduard Apostol, Remus Dinu - Publicat joi, 19 decembrie 2019 11:05
FC BOTOȘANI - DINAMO // Brigada italiană de la Dinamo, Ricardo Piscitelli, Diego Fabbrini și Mattia Montini, spune că Dinamo poate ajunge în play-off, dacă învinge diseară la Botoșani.
- Botoșani - Dinamo se joacă azi, de la ora 20:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Look Sport, TV Digi Sport și TV Telekom Sport.
Dinamo a ajuns să trăiască periculos fiecare final de an calendaristic, fiecare sfârșit de sezon regulat. Este a patra situație de acest gen la rând: o dată, prima oară, a reușit să se califice în play-off în ultima rundă, încheind ediția 2016/2017 pe locul 3, de două ori, ultimele ediții, a cunoscut rușinea play-out-ului. Diseară, în Moldova, bucureștenii își joacă jumătate din 2020.
După ce au onorat Gala GSP, brigada italiană de la Dinamo - Riccardo Piscitelli, Diego Fabbrini și Mattia Montini - a promis suporterilor că echipa va încerca să repare startul prost de sezon, acum, în Ajunul Crăciunului.
„Avem o partidă fundamentală la Botoșani, trebuie să câștigăm. Gândurile noastre sunt doar pentru victorie ca să putem avea un Crăciun liniștit, să oferim fanilor niște sărbători mai bune. Eu sunt ferm convins că Dinamo poate să ajungă în play-off, sută la sută. La Botoșani e prima din cele cinci partide pe care trebuie să le câștigăm", a spus goalkeeperul formației.
3 din ultimele 5 confruntăriîntre Botoșani și Dinamo au fost câștigate de moldoveni, inclusiv ultimele două de pe stadionul "Municipal"
Fabbrini: „Mă simt bine, mă simt în forță”
„Eu întotdeauna cred în victorie. Mai întâi, să scoatem maximum din primul duel, cu Botoșani. Dinamo trebuie să se lupte pentru primele poziții. Va fi un meci special pentru mine, fiindcă am jucat la Botoșani și am lăsat mulți prieteni acolo. Dar sper ca noi să învingem. Amiciția și respectul rămân pentru ceea ce e în afara fotbalului.
Cum a zis și Mister, cum zic și colegii, avem cinci finale, iar în Moldova este prima. Sper să joc, s-o fac bine, să-mi ajut echipa. Mă simt bine, mă simt în forță. Știu că Dinamo a avut probleme cu Botoșaniul, am participat și eu în trecut la victorii în fața „câinilor”, acum situația s-a schimbat", a comentat mijlocașul, care este favorit să preia rolul lui Dan Nistor în echipă.
„Avem nevoie de un punct de susținere ca să pregătim în liniște 2020. În ianuarie va trebui să ne pregătim foarte bine ca să rezistăm toată primăvara, sperăm pentru play-off. Suntem cu toții încrezători că va fi bine”, a punctat și Montini, care speră să-și revină în primul rând fizic, după o perioadă măcinată de accidentări.
„La anul, ne luptăm pentru premii”
Italienii roș-albilor s-au simțit bine la Gala GSP de marți seară. Portarul roș-albilor a fost „locomotiva” care i-a atras la eveniment și pe compatrioții săi. Mai ales că Mattia era lovit și de o răceală, care, coroborată cu problemele la genunchi, l-a scos din cărți pentru deplasarea în Moldova.
Riccardo a mărturisit: „Pentru mine, a fost o mare plăcere să particip la o asemenea gală, am făcut cunoștință mai mult cu fotbalul românesc, cu sportul dumneavoastră, cu campionii de acum și din trecut”.
Diego: „Poate la anul vom fi și noi în ipostaze de a primi premii". Mattia: „A fost un eveniment interesant, în genul celor pe care le-am văzut la televizor în Italia”.
Montini dă răspunsul în 2020
Mattia Montini a ratat ultimele două partide ale roș-albilor din cauza unor probleme la genunchi. Italianul a făcut și injecții, dar degeaba. Ratează meciul de diseară.
Atacantului, 4 goluri în 16 meciuri, îi expiră contractul în vara 2020, încă nu a discutat despre prelungirea contractului. Conducerea i-a făcut o propunere, fotbalistul a rămas să ofere un răspuns la începutul lunii ianuarie, atunci când va reveni la pregătiri.
Vezi și:
Tensiuni la Dinamo! Mihai Popescu s-a certat cu oficialii „câinilor” și vrea să plece