FOTBAL  »  Superliga  »  BOTOȘANI - BUZĂU

Show total la FC Botoșani - Gloria Buzău: s-au marcat șase goluri » Reușite de senzație pentru Aldair și Ișfan

FC Botoșani - Gloria Buzău. FOTO: sportpictures.eu
FC Botoșani - Gloria Buzău. FOTO: sportpictures.eu

Articol de - Publicat vineri, 20 septembrie 2024 19:29 / Actualizat vineri, 20 septembrie 2024 20:34

Meciul dintre FC Botoșani și Gloria Buzău, din etapa cu numărul 10 a Superligii, a fost unul dintre cele mai frumoase din acest sezon al Ligii 1. S-a încheiat cu scorul de 3-3.

Partida care a deschis etapa a fost una spectaculoasă, chiar dacă scorul la pauză a fost 1-0, până la final s-au mai marcat 5 goluri.

Primul gol al partidei a fost marcat în minutul 40 de Constantin Budescu. După un corner, acesta a preluat mingea și a marcat din afara careului.

După doar 4 minute, fotbalistul a fost aproape să marcheze din nou. Budescu a preluat mingea de la jumătatea terenului și a condus-o până în careu, trecând de doi fundași de la Botoșani fără probleme. Însă, singur cu portarul, acesta a șutat peste poartă.

După pauză a plouat cu goluri

În minutul 69, Jaly Mouaddib a reușit să restabilească egalitatea după un șut la colțul scurt.

În minutul 74, Aldair a reușit un gol spectaculos de la aproximativ 45 de metri. Fotbalistul a marcat din cercul de la mijlocul terenului.

Matricardi a marcat un gol în minutul 80, dar în propria poartă. În urma acestuia, egalitatea a fost din nou restabilită.

În minutul 89, Botoșani a trecut în avantaj după ce Ongenda a marcat un gol din interiorul careului. Alexandru Ișfan a marcat golul care a închis tabela în minutul 90+1 cu o execuție de la marginea careului.

După acest meci spectaculos, FC Botoșani este pe locul 15 în clasament, iar Gloria Buzău ocupă ultima poziție.

FINAL. FC Botoșani - Gloria Buzău 3-3

Final de meci!
Min 90+1: Gol Gloria Buzău! Alexandru Ișfan a șutat de la marginea carului direct la vinclu și a restabilit din nou egalitatea.
Min 89: Gol FC Botoșani! Ongenda a reușit să marcheze, din apropierea porții, la colțul scurt.
Min 80: Gol Gloria Buzău! Matricardi a încercat să respingă mingea, dar a băgat-o în propria poartă.
Min 74: Gol Botoșani! Aldair reușește un gol spectaculos. Fotbalistul a șutat din cercul de la mijlocul terenului și a reușit să marcheze, de la aproximativ 45 de metri.
Min 69: Gol FC Botoșani! Jaly Mouaddib a reușit să restabilească egalitate după un șut la colțul scurt.
Min 46: A început repriza secundă.
Min 45: Final de primă repriză.
Min 44: Budescu este aproape de a înscrie din nou. După o pasa primită la jumătatea terenului, fotbalistul alergă cu mingea la picior, trece de doi fundași de la Botoșani, iar când ajunge în careu șutează peste poartă.
Min 40: Gol Gloria Buzău! După un corner, Constantin Budescu a șutat la poartă din afara careului și a reușit să marcheze.
Min 1: A început partida.

Clasamentul din Superliga

Echipele de start la FC Botoșani - Gloria Buzău

FC Botoșani (3-5-2): Pap - Salomon, Miron, Matricardi - Adams, Ferreira, Florescu, Bodișteanu, Țigănașu - Kaprof, Lopez
Rezerve: Ciobanu, Petro, Sadiku, Șeroni, Pavlovic, David, Mouaddib, Da Silva Junior, Mitrov, Pănoiu, Chica Roșa, Ongenda
Antrenor: Liviu Ciobotariu

Gloria Buzău (4-3-3): Lazar - Scheda, Turda, Cestor, Dumitrașcu - Albu, Akhmatov, Tavares - Jipa, Matos, Budescu
Rezerve: Greab, Pîrvulescu, Lovric, Dobrosavlevici, Grosu, Călin, Canadija, Tescan, Dumitru, Ișfan, Stan
Antrenor: Eugen Neagoe

Stadion: Municipal (Botoșani)
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti) / Asistenți: Radu Ghinguleac, Ionuț Neacșu (ambii din Bucureşti)
Arbitru VAR: Cătălin Popa (Piteşti).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Campionate
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga
Superliga
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (5)
talpaiadului
talpaiadului  •  20 Septembrie 2024, 19:59

Meci spectaculos, care ne-a delectat cu niste goluri de generic, in care ambele echipe ar fi meritat victoria.

mereugigist
mereugigist  •  20 Septembrie 2024, 19:56

Echipele astea s - au jucat cu inima fcsbistului arădean. Norocul lui că s - a terminat egal altfel Unica Textila Atletico din Arad era pe loc direct retrogradabil.

mr90
mr90  •  20 Septembrie 2024, 19:55

Se incurcara una pe cealalta ...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează