Articol de Romeo Ene - Publicat luni, 28 octombrie 2024 19:57 / Actualizat luni, 28 octombrie 2024 20:04
U Cluj a învins-o în deplasare pe FC Botoșani, scor 2-1, în etapa 14 din Superliga. Liderul din Superliga a fost condus, însă a revenit și a obținut o victorie extrem de importantă.
Gazdele au început ca „din tun” partida. Ștefan Bodișteanu a deschis scorul în minutul 4, după un șut pe jos din afara careului. Portarul liderului, Gertmonas, a fost surprins și nu a putut interveni.
Oaspeții nu au acuzat șocul primirii golului și au forțat egalarea. Thiam și Ovidiu Popescu s-au întrecut în ocazii, însă tabela nu s-a modificat. Formația lui Ioan Ovidiu Sabău a căutat golul și l-a reușit chiar înainte de pauză.
Iulian Cristea a reluat cu capul în poarta lui Anestis, după o centrare perfectă din partea lui Alexandru Chipciu.
Nistor, omul-cheie din jocul lui U Cluj
Moldovenii au renunțat la luptă și au încercat să „tragă” de un rezultat de egalitate în repriza a doua. Oaspeții au presat, însă jocul a fost destul de fragmentat în actul secund.
12 străinia utilizat FC Botoşani pe durata meciului cu U Cluj, cifră fără egal în acest sezon, potrivit statisticianului GSP, Liviu Manolache
Ba chiar, Botoșani putea da lovitura în minutul 70. Adams a reluat cu capul, dar Gertmonas s-a revanșat după gafa de la gol și a scos de sub transversală.
Momentul psihologic al partidei a avut loc în minutul 80. Adams a primit direct cartonașul roșu după un fault dur comis asupra lui Rață. Inițial fusese avertizat doar cu cartonaș galben, însă arbitrul Szabolcs Kovacs a fost atenționat de VAR și a modificat decizia.
Nistor, trimis pe teren în repriza a doua, a fost din nou decisiv pe final de meci. A executat perfect o lovitură liberă în minutul 88, iar Artur Miranyan a înscris cel de-al doilea gol pentru Universitatea Cluj. S-a terminat 2-1 pentru „studenți”, care își consolidează primul loc în Superliga, cu 29 de puncte după 14 etape.
De cealaltă parte, FC Botoșani a întrerupt seria de 4 meciuri consecutive fără eșec și rămâne pe ultimul loc, cu 12 puncte după 13 meciuri. Pentru U Cluj urmează duelul de pe teren propriu cu Farul Constanța. Formația lui Liviu Ciobotariu urmează să primească vizita Rapidului, într-un meci din Cupa României.
Clasamentul la zi din Superliga
FINAL » FC Botoșani - Universitatea Cluj 1-2
- Au marcat Bodișteanu 4 / I. Cristea 45, Miranyan 88
- Adams Friday (21 de ani) a fost eliminat în minutul 78 după o intrare dură la Vadim Rață.
- Click AICI pentru statistici
Echipele de start în FC Botoșani - U Cluj
FC Botoșani (4-2-3-1): Anestis - Diez, Sadiku, Miron, Pavlovic - Aldair, Francisco Junior - Friday, Ongenda, Bodișteanu - Fulop
Rezerve: E. Pap, D. Gabriel, Kaprof, E. Lopez, Matricardi, Z. Mitrov, Mouaddib, Pănoiu, Petro, Șeroni, Țigănașu
Absenți: -
Antrenor Liviu Ciobotariu
U Cluj (4-4-2): Gertmonas - Boboc, Masoero, I. Cristea, Chipciu - Simion, Bic, Ov. Popescu, Berto - Thiam, Blănuță
Rezerve: Gorcea, Bota, Codrea, Lasure, Miranyan, Mitrea, Nistor, Oaidă, Oancea, Rață, A. Ștefan, Tchassem
Absenți: Silaghi (accidentat), Van der Werff (incert)
Antrenor Ioan Ovidiu Sabău
Stadion Municipal
Arbitru Szabolcs Kovacs (Satu Mare). Asistenți Alexandru Vodă (Alba Iulia), George Duță (Bacău)
Arbitru VAR Florin Andrei (Târgu Mureș). Asistent VAR Claudiu Marcu (Constanța)