Articol de GSP - Publicat sambata, 19 septembrie 2020 20:17 / Actualizat sambata, 19 septembrie 2020 20:34
FCSB a anunțat în urmă cu scurt timp transferurile lui Cătălin Straton (portar, 30 de ani) și Ștefan Cană (fundaș central, 20 de ani), ultima oară la Farul Constanța.
Straton, ultima oară la rivala Dinamo, și-a încheiat în această săptămână socotelile cu roș-albii, portarul fiind acontat de rivala FCSB. După ce Cosmin Contra l-a anunțat că nu se mai bazează pe el, Straton a ales oferta clubului finanțat de Gigi Becali, devenind astfel al 15-lea fotbalist care evoluează pentru Dinamo, FCSB și Rapid.
„Mă bucur că am șansa de a ajunge în curtea unui club cu o istorie atât de bogată. Sper să reușim să ne atingem toate obiectivele propuse în acest sezon”, a declarat Straton, potrivit paginii oficiale de Facebook a celor de la FCSB.
După ce a jucat pentru Rapid, U Craiova și Dinamo, printre altele, Straton e pregătit să joace și pentru FCSB, posibil chiar din runda curentă, cu FC Argeș, și cu siguranță joi, cu Slovan Liberec.
Ștefan Cană revine la FCSB
Tot astăzi, FCSB a anunțat că fundașul central Ștefan Cană va reveni la FCSB. Acesta fusese împrumutat la Farul Constanța, dar a fost chemat înapoi de roș-albaștri, pe fondul problemelor de lot cu care se confruntă echipa lui Toni Petrea. Cu Miron și Cristea departe de teren după ce au fost infectați cu COVID-19, Ștefan Cană ar putea debuta la FCSB duminică, în meciul cu FC Argeș.
VIDEO Fanii de la CSA Steaua i-au ridiculizat pe cei de la FCSB chiar la baza din Berceni
Citește și alte știri despre FCSB:
Gigi Becali a fost prezent la FCSB II - CSA Steaua 1-2: „Hai să-l mâncăm pe Talpan!”
FCSB II - CSA Steaua 1-2 » VIDEO + FOTO „Militarii” au dat lovitura pe final, în 10 oameni
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”