Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat joi, 01 august 2019 09:00
Debutul de sezon produce un record negativ: medie la meciurile de acasă, jucate la Giurgiu și Pitești, sub 5.000 de spectatori, nici măcar la jumătate din cele mai slabe sezoane din precedenții 5 ani.
- FCSB - Alashkert e azi, de la 21:30, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Pro TV. În tur, vicecampioana României s-a impus cu 3-0.
FCSB are un debut de sezon horror. A câștigat un singur meci în primele 3 etape și e abia pe locul 8 în Liga 1, are nu mai puțin de 9 jucători accidentați, și-a demis preparatorul fizic, Mihai Stoica a intenționat și el să renunțe, însă problemele nu se opresc aici. Echipa e nevoită să joace toate meciurile de pe teren propriu pe un stadion în afara Bucureștiului fiindcă Arena Națională e indisponibilă până în septembrie.
Plecarea din Capitală a adus deja un alt record negativ. În primele 3 jocuri considerate acasă și susținute la Giurgiu, cu Milsami și apoi la Pitești, cu Hermannstadt și Botoșani, media de spectatori e una demnă de o echipă care are ca obiectiv evitarea retrogradării. Puțin peste 4.000 de fani!!! Nu doar că în anii precedenți nu veneau atât de puțini suporteri, dar Arena Națională a consemnat, tot în primle 3 jocuri oficiale, o medie cu mult peste cea din prezent.
Sunt ani în care s-a ajuns și la aproape 30.000 de spectatori, situație care s-a datorat însă meciurilor de 5 stele din Champions League, unde și adversarul a fost extrem de atractiv, exemple Sparta Praga, Plzen și mai ales City.
Până în septembrie, FCSB va continua să evolueze la Giurgiu și Pitești, unde chiar și la partidele care se anunță foarte interesante, posibilele jocuri din turul 3 și mai ales play-off în Europa League plus confruntarea cu Viitorul, nu se va putea atinge prezența masivă care a existat în anii trecuți pe Arena Națională.
SEZON | MEDIE SPECTATORI* |
2019-2020 | 4.100 |
2018-2019 | 12.900 |
2017-2018 | 18.300 |
2016-2017 | 28.000 |
2015-2016 | 12.600 |
2014-2015 | 29.000 |
* primele 3 meciuri oficiale pe teren propriu |
Meciuri acasă până în septembrie
Data | Competiția | Meciul | Unde se joacă |
1 august | Europa League | FCSB - Alașkert | Giurgiu |
8 august | Europa League | FCSB - Mlada / Ordabasy | Giurgiu |
11 august | Liga 1 | FCSB - Voluntari | Pitești |
18 august | Liga 1 | FCSB - Iași | Pitești |
22 sau 29 august | Europa League | Play-off, dacă FCSB va trece de Mlada sau Ordabasy | Giurgiu |
1 septembrie | Liga 1 | FCSB - Viitorul | Pitești |
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora