Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 29 aprilie 2024 19:36 / Actualizat luni, 29 aprilie 2024 20:45
Împrumutat de FCSB la Petrolul, până la finele sezonului, Alexandru Musi pune condiții ca să se întoarcă la roș-albaștri.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație la FCSB, n-are nicio îndoială. În vară, când i se termină împrumutul la Petrolul, Alexandru Musi se va întoarce la roș-albaștri.
Alexandru Musi: „Până la sfârșitul sezonului mă concentrez la Petrolul”
Numai că extrema în vârstă de 19 ani șovăie. Luni seară, la finele partidei Petrolul - FC Botoșani, a lăsat senzația că n-ar fi dispus să revină în lotul campioanei României în orice condiții.
Chestionat pe această temă, Musi a spus că vrea să se concentreze asupra Petrolului, „până la sfârșitul sezonului. Nu știu dacă mă întorc la FCSB, vedem la final. Eu vreau să joc, atâta tot!”:
Mihai Stoica a anunțat revenirea lui Alexandru Musi la FCSB încă din martie
Musi e prevăzut ca soluție pentru respectarea regulii U21, alături de Octavian Popescu, Edouard Radaslavescu și Alexandru Pantea, iar MM Stoica a anunțat întoarcerea lui încă din martie.
„Sunt şi cluburi mari care fac greşeli. Pe Bayern Munchen s-ar putea să o coste campionatul faptul că l-a lăsat pe Stanisic împrumut la Bayer Leverkusen. El a deschis scorul în meciul direct, pentru Leverkusen.
Dar, mă rog, astea sunt alte probleme. Nu e logic să fereşti un jucător care a semnat cu o echipă? De ce să joace împotriva echipei respective? Nici noi nu-l lăsăm pe Musi, nu mi se pare normal ca Musi să joace împotriva intereselor lui. Că Musi, din vară, va fi jucătorul nostru.
Astea sunt nişte chestii pe care le faci pentru jucător, în primul rând. Rapid a avut alte idei, l-a lăsat pe Micovschi să joace pentru UTA în meciul direct”, a spus Mihai Stoica, la vremea respectivă, la Orange Sport.
Trebuie să încercăm să luăm maximum cu Oțelul și să ne salvăm. Este presiune și tensiune în momentul de față. Trebuie să ne pregătim și s-o scoatem la capăt. Eu spun că puteam mai repede, dar așa a fost să fie. De-aia e frumos fotbalul. Sunt căderi și urcări, ca la orice echipă. Nu știu ce n-a mers, nu-mi dau seama
Alexandru Musi, jucător Petrolul
LIVE. GSP LIVE » Raul Rusescu a comentat cele 5 transferuri pregătite de Gigi Becali la FCSB
Mai puteți citi:
Rebeliune la Dinamo! Iureș în vestiar înaintea meciurilor decisive din lupta pentru salvare
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!