Articol de Liviu Manolache - Publicat vineri, 10 ianuarie 2020 16:51
FCSB l-a transferat pe fundașul Andrei Miron (25 de ani), fotbalist care acceptă că a jucat cu surplus de kilograme pe parcursul acestui sezon, iar el se adaugă celor din lotul vicecampioanei care au probleme și ei cu greutatea, exemple fiind Harlem Gnohere, Adi Popa, Mihai Pintilii.
Andrei Miron, ultimul jucător cumpărat de FCSB, de la Botoșani, e primul fotbalist din Liga 1 care recunoaște că pe parcursul unui sezon a avut kilograme peste greutatea optimă.
„Da, dar poate că a fost vorba despre 1-2 kilograme”, a declarat Miron la TV Telekom Sport, completat de antrenorul său, Marius Croitoru: „După ce s-a accidentat și a absentat vreo 3 săptămâni, Miron a luat ceva kilograme, însă le-a dat ulterior jos”.
Harlem Gnohere, cel mai bun exemplu
Stoperul moldovenilor ajunge însă într-un loc în care au existat și încă există jucători care au depășit greutatea lor optimă și în ciuda acestui lucru au continuat să joace. Primul exemplu e cel al lui Harlem Gnohere, care, foarte probabil, în niciun moment de când este în România nu s-a aflat în kilogramele pe care fișa lui medicală susține că ar trebui să le aibă.
Atacantul francez a și fost scos din lot la un meci din cauza faptului că, la ordinul lui Gigi Becali, toți jucătorii au fost cântăriți înaintea unui meci de pe parcursul campionatului, iar el a căzut "testul".
Apoi, Adi Popa e un alt fotbalist care a lăsat senzația că nu poate avea o greutate ideală. Nu mai departe de ziua în care FCSB a efectuat vizita medicală și în care Popa și-a postat o fotografie pe o rețea de socializare, fostul său coechipier, Wilfred Moke, i-a lăsat un comentariu: „Băăă grasule! Ai slăbit un pic. Bravo!”.
Și Mihai Pintilii a fost, mai ales pe parcursul actualului sezon, în care a jucat foarte puțin, un jucător al cărui fizic a indicat că a depășit greutatea sa normală, cea pe care a avut-o în anii trecuți, când era și la alt nivel și evolua și în echipa națională.
„Nu mi-e frică nici de concurența cu Planici și Iulian Cristea, dar nici de presiunea pe care o pune domnul Becali. Eu nu voi cere clauză în contract, cum a făcut Mihai Roman, să nu fiu criticat în public de patron, n-am nicio problemă”
Andrei Miron
Eric n-are rival
Poate de departe, mai ales pe parcursul actualului campionat, fotbalistul care a jucat având cele mai multe kilograme peste greutatea optimă a fost Eric de Oliveira. Brazilianul din lotul Viitorului nu slăbise nici în startul sezonului, dar în ciuda acestui lucru a fost folosit de Gică Hagi, iar randamentul său a fost unul foarte bun, a marcat 5 goluri în primele 5 etape.
Apoi, Hagi i-a reproșat că nu și-a ținut promisiunea, aceea de a intra în kilogramele normale și l-a scos nu doar din echipă, ci, practic, și din lot. De la jumătatea lui august până la finalul anului a mai bifat un singur joc de Liga 1, 12 minute în Viitorul - Astra 0-1.
Budescu „pictează” și grăsuț
Un alt nume greu care a jucat mult în actualul campionat, în ciuda surplusului de greutate, e cel al lui Constantin Budescu. Revenit în vară din Arabia Saudită, atacantul a disputat în perioada septembrie - decembrie 2019 nu mai puțin de 14 etape de campionat, în care a marcat 6 goluri și a oferit 7 pase decisive.
Citește și:
Cristi Manea și Adi Popa refuză să plece! Lovitură pentru Becali