Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat vineri, 06 august 2021 08:39 / Actualizat vineri, 06 august 2021 08:43
După ce i-a criticat și i-a pedepsit pe fundașii centrali pe care i-a folosit până acum la FCSB, Gigi Becali îl reprimește sub comandă pe Andrei Miron (27 de ani), revenit după o accidentare din cauza căreia nu a jucat deloc în sezonul acesta.
Becali primește un "client" nou, unul pe care l-a mai avut și în trecut, de fapt. Andrei Miron, titular de-a lungul sezonului trecut, nu a evoluat deloc de când a început stagiunea aceasta, din cauza unei accidentări.
Revine Andrei Miron! Întăriri pentru FCSB pe postul-problemă
El a fost recuperat și se antrenează de câteva zile într-un regim normal, alături de colegi. Gigi chiar avea nevoie de Miron acum, fiindcă i-a ridiculizat deja pe fundașii centrali pe care i-a folosit.
Pe Iulian Cristea l-a scos din lot în urma unei greșeli pe care o comisese stoperul fost la Gaz Metan în meciul-tur cu Karagandî, din Europa League. Eroarea nu a avut consecințe, FCSB a câștigat cu 1-0, însă rezultatul nu l-a protejat pe Cristea.
În jocul cu UTA l-a inclus iar printre titulari pe Iulian și apoi l-a înlocuit în minutul 34!
Gigi Becali l-a găsit vinovat pe Miron
Alt apărător rulat în partidele recente, Stipe Vucur, a fost achiziționat în vara aceasta și se află deja în pericol să fie dat afară. El a scăpat deocamdată, spre deosebire de atacantul Zdenek Ondrasek, adus în același timp și pus pe liber în urmă cu două zile.
"Vucur nu dă cu capul!" e concluzia la care a ajuns Becali după ce l-a văzut pe croat în două meciuri din campionat. Stipe a greșit în returul cu Karagandî, a respins greșit un balon pe care l-a transformat în pasă de gol pentru kazahi, la al doilea gol al lui Șahtior.
Miron, cu 32 de partide bifate în ediția trecută din Liga 1, a redevenit disponibil și va intra și el în curând în trialul pe care-l organizează Gigi nonstop. Patronul nu-l consideră, oricum, nici pe el îndeajuns de bun pentru FCSB.
La începutul acestui an găsise explicația pentru atacurile greoaie ale echipei sale: "Ce să facă antrenorul dacă Miron ia mingea, i-o dă lui Cristea, care i-o dă pe urmă înapoi lui Miron? Asta e calitatea lor de fotbaliști, na-ți-o ție, dă-mi-o mie!
2 fundași centralimai are FCSB în afara lui Cristea și a lui Vucur, pe care clubul i-a folosit deja în meciurile din sezonul acesta: Alexandru Crețu și Haruț. Ei doi au scăpat de atacurile lui Becali, încă nu au fost criticați aspru, jigniți. Haruț joacă mai des ca fundaș dreapta, e mutat în centru doar în situații de criză
„FCSB, o vacă de muls”
Mai este posibil ca Vucur, un fundaș în vârstă de 29 de ani, să fie și el alungat în curând de la FCSB. La fel ca Ondrasek, croatul ar încasa o sumă ca despăgubire pentru rezilierea prematură a contractului. Atacantul ceh a primit 80.000 de euro pentru luna pe care a petrecut-o la București!
"Ondrasek a venit la FCSB și era fericit. La plecare, cu atâția bani încasați, era și mai fericit. Patronul de acolo nu înțelege multe lucruri, nu înțelege fotbalul! Se pricepe la afaceri, bine, dar la fotbal, nu!", a comentat Gabi Balint la DigiSport.
Duckadam, coleg cu Balint în generația formidabilă a Stelei din 1986, constată că plecarea de la FCSB a devenit foarte profitabilă: "Clubul a ajuns să fie cea mai bună vacă de muls, jucătorii vin, apoi semnează rezilierea și primesc bani mulți!".
Ondrasek semnase pentru 20.000 de euro lunar, Vucur încasează o jumătate din suma aceasta.
DEZBATEREA ZILEI, 5 august » Va reuși să rămână FCSB un club care contează cu Gigi Becali patron și antrenor?
Citește mai multe știri despre FCSB:
Un patron din Liga 1, șocat de Gigi Becali: „Are un comportament periculos”
Becali, ironizat de două nume mari, după ce a renunțat la Ondrasek: „Habar n-are de fotbal”