Articol de Remus Răureanu - Publicat vineri, 15 ianuarie 2021 16:10 / Actualizat vineri, 15 ianuarie 2021 22:06
FCSB a învins-o pe Astra, scor 3-0, în ultimul meci al rundei #16 din Liga 1.
Rezultatele + programul rundei #16 din Liga 1
FCSB s-a chinuit cu Astra mai mult de o oră, apoi Man și Tănase au stabilit învingătoarea, fotbaliști cu mult mai bine cotați decât sunt adversarii lor.
Fotbalul nu presupune o logică foarte clară, FCSB tot cumpără jucătorii cei mai buni de la Astra și tot se chinuie cu trupa din Giurgiu. Talentele de zeci de milioane de euro ale lui Becali nu găsesc spații printr-o apărare pe care Neagoe o postează pe două linii în fața careului. Portarul Lazar constituie un alt motiv pentru care gazdele nu găsesc soluții, goalkeeperul fost la Pandurii e subestimat fiindcă nu are anvergura unei vedete, dar el prinde toate mingile și-i oferă apărării liniștea că are să culeagă ceea ce scapă ea.
40 de goluriare Man în Liga 1, în 111 meciuri
În atac, Astra există doar atunci când mingea ajunge la Budescu. El îi dă "un exterior" lui Valentin Gheorghe și-l lasă singur cu Vlad, dar extrema ratează ocazia. Când nu are soluții pentru pase spectaculoase, Budescu pornește singur cu mingea și exagerează în unele momente, însă exagerează plăcut, doar el încearcă să dribleze doi, trei adversari, de pe tot terenul și din tot campionatul. Numai Fabbrini, de la Dinamo, își mai asumă să rezolve singur faze și să producă momente spectaculoase. Cât de bun era Sânmărtean!
Momentele în care Budescu jonglează ca în sală sunt rare, în majoritatea timpului se apără Astra. Man, Coman, Octavian Popescu, atacanții pentru care Becali așteaptă minimum 30 de milioane de euro, nu-și fac loc, nu au nici soluții clare, nici talent suficient ca să se descurce singuri.
Accidentarea lui Găman deschide poarta către goluri. După ce iese fundașul oltean, centrează Radunovici și înscrie Man, apoi pasează Coman și mai dă și Tănase două goluri. FCSB are prea mulți jucători buni, în fiecare etapă trebuie să fie unul în formă și să rezolve o problemă. Adversarii doar speră să fie aleși și ei în cea mai scumpă echipă din România.
10 victoriidin cele 12 obținute de FCSB în acest sezon al Ligii 1 au fost la cel puțin două goluri diferență
Clasament Liga 1
FCSB - Astra 3-0
- Au marcat: Dennis Man '77, Florin Tănase '81, '89
FCSB - Astra, echipele de start
FCSB: Vlad - Crețu, Cristea, Miron, Radunovic - G. Simion, Olaru, Fl. Tănase - Man, Oct. Popescu, Fl. Coman
Rezerve: Straton, Soiledis, Vînă, Buziuc, Ov. Popescu, Perianu, Oaidă, Șut
Antrenor: Toni Petrea
Astra: Lazar - Sousa, Graovac, Găman, Bruno - Crepulja - Canadija, Răduț - Stahl, Budescu, D. Gheorghe
Rezerve: M. Popa, V. Gheorghe, Balaure, Dimu, Wuthrich, Merloi, Riza, G. Șerban, Montini
Antrenor: Eugen Neagoe
Stadion: Arena Națională (București)
Arbitru: Marcel Bîrsan // A1: Daniel Mitruți; A2: Bogdan Gheorghe
Citește mai multe știri din Liga 1:
Abia întors din Turcia, Mihai Stoica anunță noua senzație de la FCSB: „Țineți minte numele ăsta!”
FCSB mută atenția asupra rivalei: „A jucat în zonă galbenă în România. E adevărat sau nu?”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”