Articol de GSP - Publicat joi, 27 ianuarie 2022 21:02 / Actualizat joi, 27 ianuarie 2022 21:20
Ajuns la FC Voluntari, după ce a plecat de la FCSB, Constantin Budescu (32 de ani) a avut un răspuns ironic pentru fostul său patron, Gigi Becali.
Fotbalistul care a jucat 22 de minute pentru noua sa formație a vorbit despre starea sa fizică și despre planurile pe care le are la FC Voluntari.
„Sunt bine. Am prins o săptămână de antrenament și mă simt bine. Fac antrenamente și încerc să-mi îmbunătățesc condiția fizică.
Deocamdată încerc să-mi fac treaba cât de bine pot la echipă. Vreau să joc cât mai bine la echipa de club. Să ajung să joc pe la 40 de ani. Joc de plăcere, mereu am făcut-o. Eu sunt mulțumit de ce am făcut și mă bucur de fiecare zi de fotbal”, a declarat Budescu la conferința de presă.
Budescu, replică ironică pentru Gigi Becali
Întrebat dacă la noua echipă are voie să dea pase cu exteriorul, după ce Becali i-a cerut să nu mai facă asta la FCSB, Budescu a răspuns ironic: „Și unde nu m-au lăsat tot am dat. Nu e o problemă pentru mine”.
Budescu, impresionat de Tavi Popescu: „E mai bun decât se vede la televizor”
Mijlocașul l-a lăudat și pe puștiul de 19 de ani la FCSB, Octavian Popescu.
„Tavi e un jucător foarte bun. Până să-l întâlnesc la Steaua, din ce vedeam la televizor, nu mi se părea așa bun. Dar după ce l-am văzut la antrenamente și la meciuri, am zis că e mult mai bun decât ce se vede la televizor. Are execuții foarte bune”, a adăugat Budescu.
VIDEO Derby în Liga 1: totul despre Dinamo – FCSB
Citește și:
Transfer de 650.000 de euro pe axa Liga 1 - Polonia
Hagi, prima reacție după numirea lui Edi Iordănescu » Mesaj pentru noul selecționer
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”