Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat luni, 27 iunie 2022 06:59 / Actualizat luni, 27 iunie 2022 11:52
FCSB a ajuns la un număr-record de oameni care se ocupă direct de pregătirea echipei, nu mai puțin de 14, nivel care îl depășește inclusiv pe cel de la campioana ultimilor 5 ani în Liga 1, CFR Cluj, unde Dan Petrescu și compania înseamnă un staff de 12 persoane.
FCSB a fost subordonată aproape la toate capitolele de CFR în ultimii ani. De la adjudecarea titlului până la performanțele din cupele europene. Și înaintea noului campionat, tot gruparea din Gruia e favorită să câștige din nou Liga 1, însă FCSB a reușit să-și depășească rivala tradițională din ultimul deceniu și jumătate în privința unui lucru care arată, de regulă, anvergura unei echipe.
E vorba despre modul în care se prezintă staff-ul tehnic. De la antrenorul principal până la ultimul masor. Iar FCSB pornește din postura de campioană pentru viitorul sezon fiindcă pe parcursul campionatului trecut, dar și în această pauză de vară, și-a completat echipa pe două poziții.
În finalul lui 2021 l-a transferat pe Marius Francisc, analist, cel care s-a aflat multă vreme sub comanda lui Edi Iordănescu, pe la mai toate echipele pe care la care acesta a lucrat.
Apoi, chiar înainte de reunirea din 14 iunie, a fost anunțată cooptarea a încă unui antrenor secund: Cristi Țermure, cel care a activat în ultimul deceniu în echipa lui Laurențiu Reghecampf. De fapt, acum, FCSB are aproape tot staff-ul pe care Reghe îl avea la dispoziție în trecut, atunci când era A1: Toni Petrea și Țermure îi erau secunzi, în vreme ce Thomas Neubert era preparator fizic și atunci.
STAFF FCSB - 14 persoane
Nume | Post |
Toni Petrea | antrenor principal |
Mihai Pintilii | antrenor secund |
Cristi Țermure | antrenor secund |
Thomas Neubert | preparator fizic |
Horea Codorean | preparator fizic |
Marius Popa | antrenor cu portarii |
Ovidiu Petre | analist |
Marius Francisc | analist |
Flavian Arămitu | medic |
Costică Moroiu | asistent medical |
Ovidiu Kurti | kinetoterapeut |
Adrian Neacșu | fizioterapeut |
Cătălin Făndel | masor |
Sorin Cristof | masor |
Staff-ul din prezent e cel mai numeros pentru FCSB și e chiar și peste cel al CFR-ului, unde Dan Petrescu și-a negociat de fiecare dată o organigramă extrem de stufoasă. Și acum are nu mai puțin de 3 antrenori secunzi, însă, cel puțin ca prezentare a postului, CFR nu deține un analist. FCSB are doi, alături de Francis e și fostul internațional Ovidiu Petre, care a și jucat o perioadă importantă la FCSB, între 2006 și 2010, interval în care a și evoluat în 3 ani în grupele Champions League.
25dintre cei 26 care formează staff-urile celor de la CFR și FCSB sunt români, singurul străin fiind Thomas Neubert, preparator fizic al roș-albaștrilor
STAFF CFR - 12 persoane
Nume | Post |
Dan Petrescu | antrenor principal |
Costin Curelea | antrenor secund |
Mihai Bordeianu | antrenor secund |
Alin Minteuan | antrenor secund |
Cristi Moldovan | antrenor cu portarii |
Bogdan Aldea | preparator fizic |
Cristi Dragotă | preparator fizic |
Cosmin Traian | medic |
Vlad Cadiș | kinetoterapeut |
Viorel Boncoi | kinetoterapeut |
Bogdan Boldorea | fizioterapeut |
Iosif Mureșan | masor |
25 de miide euro e salariul lunar pe care Dan Petrescu îl are la CFR, de două ori și jumătate mai mare decât al lui Toni Petrea
Guardiola are 20 de asistenți
Antrenorul care, probabil, are cea mai numeroasă echipă e Pep Guardiola. În momentul în care a semnat cu City, în 2016, staff-ul său avea 16 persoane. În prezent e mai mare cu 25% și a ajuns la 20.
În cei 6 ani petrecuți la Manchester, Guardiola a câștigat de 4 ori titlul și are un total de 11 trofee, însă nu și Champions League, unde nivelul maxim atins a fost în 2020-2021, când a disputat finala, pierdută în fața lui Chelsea. Guardiola, 51 de ani, are o carieră de 14 ani ca antrenor, interval în care a pregătit 3 formații, Barcelona, Bayern și City, cu care are 32 de trofee
10 miide euro câștigă lunar Neubert la FCSB, dublu decât Dragotă de la CFR