Articol de David Marinescu - Publicat sambata, 11 mai 2024 21:00 / Actualizat duminica, 12 mai 2024 08:46
FCSB - CFR Cluj, meci din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării!
FCSB este din nou campioana României, după o pauză de 9 ani. Roș-albaștrii au rezolvat devreme ecuația titlului, iar meciul din această seară cu CFR Cluj a servit drept prilej de sărbătoare.
Zeci de mii de susținători ai culorilor roș-albastre și-au făcut apariția la Arena Națională pentru a sărbători alături de favoriții lor titlul mult așteptat. Au fost 54.673 de oameni în tribunele stadionului, un nou record de asistență pe cel mai mare stadion al țării.
RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!
În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oameni la un meci disputat pe Arena Națională. Se întâmpla pe 28 mai 2013, la un FCSB - FC Brașov 4-0, meci cu 50.244 de oameni în tribune. FCSB sărbătorea și atunci titlul, primul cucerit cu Laurențiu Reghecampf antrenor.
Până acum, recordul de asistență pe Arena Națională era de 54.364 de oameni, la meciul dintre România și Finlanda din preliminariile EURO 2016. A fost 1-1 atunci, cu Ovidiu Hoban egalând în prelungirile partidei.
A doua cea mai mare asistență înaintea zilei de astăzi fusese stabilită la România - Olanda 1-4 pe 16 octombrie 2012, 53.329 de oameni.
În ceea ce privește strict meciurile FCSB, cea mai mare asistență până astăzi fusese la 1-1 cu Legia Varșovia pe 21 august 2013, în preliminariile Champions League: 50.655 spectatori.
Zeci de mii de oameni au scandat „Steaua București” și „Campionii României suntem noi”
Scenografia afișată de ultrașii FCSB la începutul partidei îl înfățișează pe căpitanul Darius Olaru ridicând trofeul de campion deasupra capului.
Iese în evidență numărul acestuia, 27, totalul trofeelor pe care le au împreună cluburile care-și atribuie identitatea Stelei, CSA Steaua și FCSB.
„Steaua București” au scandat minute în șir susținătorii noii campioane a României. De asemenea, au strigat în cor „Suntem noi, suntem noi, campionii României suntem noi!”.
Înainte de finalul primei reprize, spectatorii au aprins lanternele telefoanelor pentru a crea o atmosferă deosebită. Totodată, au făcut valuri în repetate rânduri.
Mai multe știri despre FCSB - CFR Cluj:
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”