Articol de Cristi Preda (foto) - Publicat sambata, 16 octombrie 2021 22:22 / Actualizat sambata, 16 octombrie 2021 22:54
Cu un lot decimat și cu doar două rezerve pe bancă, FCSB a supraviețuit testului cu CS Mioveni de la Buzău. „Ajutați” și de fostul coleg Buziuc, eliminat în prima repriză la oaspeți, roș-albaștrii au tranșat partida după pauză (3-0).
Programul complet al etapei #12
Ultimele zile au fost de-a dreptul deprimante pentru FCSB. Vicecampioana pierdea zilnic câte doi jucători din cauza infectărilor cu COVID-19, iar perspectivele pentru meciul de azi nu erau chiar îmbucurătoare.
Cu chiu, cu vai, FCSB a găsit 13 jucători disponibili pentru partida cu nou-promovata, iar meciul de la Buzău s-a jucat. Pe un teren greu, îmbibat cu apă, FCSB a fost la cârma partidei de la Buzău. Și nici n-aveam cum să fie altfel, din moment ce roș-albaștrii au avut în teren vedete precum Keșeru, Tănase, Darius Olaru sau Andrei Vlad.
Keșeru peste tot și ajutor de la Buziuc
Deși erau într-o profundă criză de rezultate, argeșenii au amenințat rar poarta gazdelor. Cea mai mare ocazie din prima repriză le-a aparținut tot celor de la FCSB. În minutul 34, Keșeru a „inventat” o centrare inteligentă, însă nici Olaru, nici Ianis Stoica, n-au ajuns la finalizare.
Trupa condusă de pe bancă de Eugen Nae și MM Stoica a primit o uriașă mână de ajutor în prelungirile primei reprize. Deja avertizat, Alexandru Buziuc a comis-o! Fotbalistul oaspeților a comis un fault inutil în jumătatea adversă și a văzut al doilea „galben”.
Cu om în plus, FCSB și-a arătat plusul de valoare. Plus că degringolada a pus complet stăpânire pe efectivul rărit al lui Alexandru Pelici. În minutul 56, roș-albaștrii au deschis scorul din penalty-ul obținut de Keșeru după un duel la limită cu Scarlatache. Penalty dictat mult prea ușor de Marcel Bîrsan. Executant? Florin Tănase, care și-a completat revenirea pe teren cu gol.
Dar arbitrajul?
Același Keșeru a produs golul secund. Ce-i drept, dintr-o poziție suspectă de ofsaid. Cum s-a derulat faza?
Lansat de un coleg, vârful a prins un șut în forță, Iustin Popescu reușind în primă fază o paradă importantă. Culcat la pământ și cu spatele la fază, fostul portar al lui Dinamo s-a ridicat greu și a bâjbâit câteva secunde importante în căutarea mingii. Prea târziu pentru argeșeni! După o altă bâlbâială, mingea a ajuns la Dumiter, care a îndeplinit o simplă formalitate. Orice dubiu a fost spulberat în minutul 69.
Claudiu Keșeru, arhitectul precedentelor două goluri, a închis tabela în minutul 69, printr-un șut de fotbalist veritabil. Vinclu, din viteză, de la 17 metri, și liniște la echipă timp de o săptămână. FCSB urcă pe locul secund în Liga 1, la egalitate cu FC Voluntari, și așteaptă un pas greșit din partea contracandidatei CFR Cluj, care joacă duminică în deplasare cu Rapid.
Cum au sărbătorit roș-albaștrii victoria:
FCSB - CS Mioveni 3-0
- Au marcat: F. Tănase '56 pen., Dumiter '65, Keșeru '69
- Click AICI pentru statistici!
- Argeșenii evoluează din prelungirile primei reprize în inferioritate numerică. Alexandru Buziuc, fost jucător la FCSB, a fost eliminat după ce a văzut două cartonașe galbene în decurs de 16 minute.
- VIDEO cu cele mai tari faze ale confruntării de la Buzău!
FCSB - CS Mioveni: echipele de start
FCSB: A. Vlad - Haruț, Vinicius, Miron, Radunovic - Olaru, Perianu, Fl. Tănase - I. Stoica, Keșeru, Dumiter
REZERVE: Târnovanu, Musi
ANTRENOR: Edward Iordănescu
CS MIOVENI: I. Popescu - Garutti, Scarlatache, Burnea - Oancea, Dat, Vereș, Dumitriu, Buziuc - A. Cristea, Rusu
REZERVE: Sima, Al. Iacob, Cierpka, Panait, Balaur, Șerbănică, Rădescu, Ciucureanu, Blănaru
ANTRENOR: Alexandru Pelici
Stadion: Gloria (Buzău)
Arbitru: Bîrsan Marcel (Bucureşti) / A1: Avram Valentin (Bucureşti), A2: Marchidanu Marius Cristian (Brăila)
1.830 de spectatoriau înfruntat ploaia și frigul de la Buzău pentru a o urmări pe FCSB
Citește mai multe știri din Liga 1:
Operat din nou! Calvarul jucătorului de la FCSB continuă: „Încă un hop”