Articol de David Marinescu - Publicat vineri, 29 decembrie 2023 21:00 / Actualizat vineri, 29 decembrie 2023 21:05
Darius Olaru (25 de ani) și-a cerut iubita în căsătorie. Cristina Pădurean a spus „da”.
Darius Olaru traversează poate cel mai bun an din viața lui. Mijlocașul lui FCSB joacă excepțional în Superligă, unde se laudă cu 10 goluri, 3 pase decisive și poziția de lider, și a obținut calificarea la EURO 2024 alături de naționala României.
Darius se laudă acum cu o altă mare reușită, una pe plan personal. El și-a cerut iubita în căsătorie, iar aceasta a răspuns pozitiv.
Darius Olaru s-a logodit cu Cristina Pădurean
Cererea în căsătorie a avut loc în Dubai, la un hotel de 5 stele din cel mai mare oraș al Emiratelor Arabe Unite.
Darius a aranjat balconul cu petale de trandafir, multe lumânări și un mesaj luminat: „Will you marry me?”. Cristina Pădurean, absolventă a Facultății de Drept, a spus „da”, apoi a publicat o fotografie cu inelul pe deget.
Printre colegii de la FCSB care i-au răspuns se numără Ștefan Târnovanu, Risto Radunovic și Ionuț Panțîru. Inclusiv Mihai Stoica a apărut în secțiunea de comentarii. „Casă de piatră. Luna de miere în Mexic?”, a întrebat oficialul FCSB, aluzie la porecla lui Darius.