Articol de GSP - Publicat marti, 31 august 2021 16:29 / Actualizat marti, 31 august 2021 16:41
Edi Iordănescu (43 de ani), antrenorul de la FCSB, s-a declarat mulțumit de comportamentul patronului Gigi Becali de când a acceptat să vină pe banca tehnică a roș-albaștrilor.
Înainte să accepte propunerea venită dinspre FCSB, Edi Iordănescu a încercat să se protejeze de ieșirile caracteristicile ale patronului Gigi Becali. Iordănescu jr. și-a betonat contractul cu clauze care îi interzic patronului să intervină la echipă și să critice public jucătorii și antrenorul, printre altele.
La aproximativ două săptămâni după ce a preluat postul de „principal” la FCSB, Iordănescu i-a făcut o „evaluare” patronului Gigi Becali.
Edi Iordănescu l-a „evaluat” pe Gigi Becali după două săptămâni la FCSB
„Patronul s-a comportat exemplar cu mine până în momentul de față, spun asta cu tărie. Chiar nu am nici cea mai mică nemulțumire, sau reproș. Tot ce a promis a respectat.
Nu avem meci în weekend, așa că putem vorbi non-stop săptămâna asta. A fost foarte echilibrat în pozițiile publice luate, nu am discutat despre primul 11, despre schimbări. E cum mi-a promis, am mână liberă. Este cel puțin la fel de încrezător cum sunt eu, iar asta ne oferă liniște”, a spus Iordănescu la „Liga DigiSport”.
Totodată, Iordănescu a reiterat ideea că are nevoie de întăriri. În ultima săptămână, FCSB și-a pierdut 3 dintre cel mai importanți jucători de atac: Florinel Coman și Florin Tănase au ieșit accidentați, iar Olimpiu Moruțan a fost vândut la Galatasaray.
„A plecat Moruțan, au venit aceste accidentări nefericite și m-am simțit nevoit să solicit întăriri. Am pierdut calitate, avem nevoie de ajutorul patronului, să punem în loc 2-3 jucători, de la mijloc în sus. Am încredere mare în grupul ăsta, dar are nevoie de forță de joc, de experiență. Claudiu (Keșeru, transferat astăzi de FCSB - n.r.) e binevenit pentru că este un atacant cu cifre foarte bune.
Mai avem nevoie de încă doi jucători măcar pentru a ne acoperi, la ambele jocuri de până acum nici nu am fost nevoit să fac lotul de jucători, nu am lăsat pe nimeni pe dinafară pentru că nu am avut pe cine”, a adăugat Iordănescu.
Am luat un amical pentru sâmbătă, avem 12 jucători pentru amical dacă e totul OK cu Claudiu Keșeru. Vom mai lua din academie, avem o academie bună, care produce. Avem jucători foarte tineri extrem de talentați, cu potențial, dar e greu să arzi etape cu ei. Au nevoie să muncească, să se maturizeze, au nevoie de meciuri care îi călesc. Pe Ianis Stoica îl veți vedea în următoarea perioadă destul de des.
- Edi Iordănescu, antrenor FCSB