Articol de GSP - Publicat luni, 14 martie 2022 23:53 / Actualizat luni, 14 martie 2022 23:55
FCSB debutează cu victorie în play-off, 2-0 împotriva Farului, după o prestație catastrofală a „centralului” Lucian Rusandu. Fotbaliștii gazdelor au sărbătorit împreună cu fanii din Peluza Roș-Albastră.
Peste 4.000 de spectatori au fost prezenți pe Arena Națională la meciul dintre FCSB și Farul, cei mai mulți concentrați în sectorul rezervat de Peluza Roș-Albastră. Imediat după fluierul final al lui Rusandu, fanii și-au chemat favoriții pentru a sărbători.
Tănase și Oaidă, pace cu fanii celor de la FCSB
Florin Tănase și Răzvan Oaidă, cei doi fotbaliști care au refuzat să salute galeria la finalul partidei cu FC Voluntari, ultima din sezonul regulat, s-au împăcat cu ultrașii. Au urcat chiar în peluză și au cântat alături de Mustață și compania.
Tănase fost îndemnat de către anumite persoane să se întoarcă înapoi (n.r - din drumul spre galerie) A făcut un gest urât cu mâna și a plecat la vestiar, alături de «Maradona» Oaidă. Să-l întrebe Florin Tănase pe Rică Neaga ce pățea acum 15 ani de zile când punea piciorul pe minge. Niciun căpitan de la Steaua nu și-a permis să facă aceste lucruri și să ignore suporterii!
- Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Roș-Albastre, în urmă cu o săptămână
FCSB - Farul, decis de gafele arbitrului Rusandu
- La 0-0, în minutul 51, Târnovanu l-a busculat pe Robert Moldoveanu, dar brigada de arbitri nu a dictat penalty pentru Farul
- A doua mare gafă a venit în minutul 78, când Damien Dussaut a văzut două cartonașe galbene în aceeași fază.
Clasamentul Ligii 1, după FCSB - Farul
FCSB începe cu dreptul play-off-ul și ajunge la 34 de puncte. Distanța față de liderul CFR Cluj rămâne pe 7 lungimi. Runda viitoare, formația antrenată de Toni Petrea se deplasează la Pitești, în timp ce clujenii merg la Ovidiu, pentru disputa cu Farul.