Articol de GSP - Publicat duminica, 06 februarie 2022 23:04 / Actualizat duminica, 06 februarie 2022 23:32
Gigi Becali (63 de ani), patronul FCSB, spune că echipa sa trebuia să mai primească un penalty în minutele de prelungire ale meciului cu FCU Craiova, final 2-2, la intervenția lui Diallo asupra lui Dumiter.
La una dintre ultimele faze ale meciului, când deja era 2-2, Andrei Dumiter a fost doborât în careul Craiovei de către stoperul Bradley Diallo. În încercarea de a respinge balonul, Diallo l-a lovit pe atacantul FCSB-ului, dar „centralul” Istvan Kovacs nu a arătat spre punctul cu var.
Patronul de la FCSB, Gigi Becali, n-are dubii în privința fazei. Spune că Diallo i-a „rupt piciorul” lui Dumiter și a acuzat o conspirație împotriva echipei sale, în stilul lui Dan Petrescu, care spusese sâmbătă seara despre oficialii din fotbalul românesc că „poate vor să nu mai fim pe primul loc”.
Gigi Becali, după FCSB - FCU Craiova: „Am avut penalty clar!”
„Am avut 11 metri la Dumiter, pe care nu l-a dat. Dar cum să dea penalty? Să ne apropiem la 6 puncte de CFR Cluj?
Uite, na, 11 metri clar! Uite, i-a dat cu piciorul stâng în piciorul drept! Îi rupe piciorul, nu că e contact! Și Kovacs e aproape. Ia uite cum îi dă, îi dă una la «gioale»!”, a spus Becali, la „Fotbal Club”, pe DigiSport, în timp ce privea imaginile cu faza respectivă.
De partea lui Gigi Becali s-a situat fostul arbitru Constantin Zotta, actual expert Telekom Sport: „Se vede clar! Îl lovește. Este un atac neglijent. Apreciază prost distanța, vrea să lovească mingea, dar îl lovește în picior. Aici este penalty evident! Mult mai clar decât la faza lui Ianis Stoica”.
Am ieșit supărat de pe teren, am luat al doilea galben pentru simulare și nu știu de ce. Am tras la poartă și m-a agățat pe vârf, mă doare și acum piciorul. OK, poate nu se dă fault, dar nu-mi poți da al doilea galben pentru nimic. Arbitrul mi-a zis că a fost simulare, dar nu-mi poți da galben așa ușor.
Nu am văzut reluări, dar m-a lovit. Uitați-vă și la faza cu Dumiter, am înțeles că aveam penalty. Nu a dat, dar nici simulare și galben, deși Dumiter nu mai urmărește mingea. Iar eu, care trag la poartă, primesc al doilea galben.
- Iulian Cristea, fundaș FCSB