FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

FCSB // Filipe Teixeira all-time » Serie impresionantă de recorduri stabilite de omul pe care Becali îl lasă liber

FOTO: Raed Krishan
FOTO: Raed Krishan

Articol de , - Publicat marti, 21 mai 2019 10:46

FCSB // Gigi Becali anunță că nu-i va mai prelungi contractul lui Filipe Teixeira (38 de ani), dar portughezul și-a asigurat deja locul în istoria clubului roș-albastru: domină toate topurile în privința celor mai în vârstă fotbaliști cu gol și prezențe pentru FCSB.

Meciul cu CFR și golul fabulos marcat în repriza a doua s-ar putea să fie mesajul de la revedere din partea lui Teixeira la adresa FCSB-ului. În ciuda unei impresii deosebite pe care a lăsat-o în roș-albastru, portughezul nu mai primește credit din partea lui Gigi Becali.

Ieri, patronul a fost ferm: „Nu îi voi mai prelungi contractul lui Teixeira. Gata, s-a terminat, urmează altceva”.

Dacă Becali nu se va răzgândi, atunci ultima etapă de play-off va însemna finalul lusitanului în tricoul celor de la FCSB. Cum în toamnă, mai precis în octombrie, va împlini 39 de ani, Teixeira a bifat deja câteva recorduri, care cu foarte mare greutate vor mai putea fi doborâte în anii și chiar în deceniile care vin.

În primul rând, Teixeira a marcat duminică în Liga 1 și devine cel mai bătrân fotbalist care înscrie în campionat în toată istoria clubului.

Acum, Felipe are 38 de ani și 7 luni. Îl devansează pe Dorinel Munteanu, care a marcat acum 14 ani, însă fostul mare internațional nici măcar nu împlinise 37 de ani la acea vreme! 

La fel și Belodedici, și Petre Marin, în 2000 și, respectiv, în 2009.

Și prezența pe teren a lui Teixeira la meciul cu CFR va fi un punct de referință în istoria clubului. Precedentul jucător care evoluase în campionat la cea mai înaintată vârstă a fost Dorinel Munteanu. Teixeira l-a bătut însă cu aproape 2 ani! 

Cei mai bătrâni jucători care au marcat ultima dată în Liga 1 pentru FCSB

cei mai batrani

Cei mai bătrâni jucători la ultimul meci în roş-albastru

cei mai batrani fcsb

Achizițiile din ultimii 30 de ani

achizitii

„Nu știu ce voi face mai departe, dar ceea ce pot să susțin e că îmi doresc să joc în continuare fotbal. Și o voi face”Filipe Teixeira

„L-aș urca direct în autocar cu mine”

E foarte posibil ca următorul club din Liga 1 la care Teixeira să joace să fie chiar campioana CFR Cluj. Dan Petrescu l-a lăudat după meciul de duminică: „Am pierdut dintr-un gol extraordinar, marcat de un fotbalist extraordinar”.

Întrebat apoi dacă l-ar dori pe Teixeira, Petrescu a continuat: „Acum, pe loc, l-aș urca în autocar cu mine și l-aș lua la Cluj. E un fotbalist adevărat”. În lotul CFR-ului există deja doi jucători care au fost confirmați și pentru sezonul următor, la solicitarea lui Petrescu, deși se apropie de vârsta lui Teixeira: Culio face 36 de ani în august, iar Hoban va împlini în decembrie 37 de ani! 

Ar fi veteranul viitorului sezon

Dacă va rămâne în România, Teixeira va deveni liderul de vârstă al următorului campionat. Era devansat de un singur nume, Attila Hadnagy, care e născut cu o lună mai devreme decât Felipe, dar atacantul lui Sepsi a anunțat că s-a retras din activitate, iar meciul din etapa trecută, cu FCSB, a fost ultimul bifat de el. 

Cei mai vârstnici jucători activi din Liga 1

cei mai varstnici

CIFRELE LUI TEIXEIRA ÎN CEI 2 ANI LA FCSB

  • 69 de meciuri
  • 38 ca titular
  • 4.047 minute
  • 8 goluri
  • 2 pase de gol
  • 6,36 media notelor GSP

A fost cel mai aproape de străinul anului

Teixeira a bifat 9 sezoane în Liga 1, dar n-a câștigat niciodată titlul de Fotbalistul străin al anului în Ancheta Gazetei Sporturilor. Cel mai aproape a fost în precedenții 2 ani, în care a evoluat în roșu și albastru. A terminat de fiecare dată pe locul 2, în ambii ani s-a impus Harlem Gnohere.

straianul anului

Vezi și: 

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (2)
adriann_
adriann_  •  21 Mai 2019, 16:57
Postat de Adrian Popescu pe 21 Mai 2019, 12:42

Vrea același contract iar Becali a spus că nu îi mai dă nici mort...Tot banii nu pasiunea de fotbal...Iar la CFR nu cred că o să vină vreodată atâta timp cât oamenii de acolo acceptă bani de oriunde pentru a achita datoriile până vin sumele din drepturi TV

Bine ca i-a dat lui Rusescu :)))

1391972634181505
Adrian Popescu  •  21 Mai 2019, 12:42

Vrea același contract iar Becali a spus că nu îi mai dă nici mort...Tot banii nu pasiunea de fotbal...Iar la CFR nu cred că o să vină vreodată atâta timp cât oamenii de acolo acceptă bani de oriunde pentru a achita datoriile până vin sumele din drepturi TV

Vezi toate comentariile (2)
Comentează