FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

FCSB Gen Z » Campioana atinge o cotă impresionantă, după aducerea lui Andrei Gheorghiță

Alexandru Stoian după FCSB - CFR Cluj  / Foto: Cristi Preda GSP
Alexandru Stoian după FCSB - CFR Cluj / Foto: Cristi Preda GSP

Articol de - Publicat marti, 04 februarie 2025 13:06 / Actualizat marti, 04 februarie 2025 13:06

Andrei Gheorghiță (22 de ani) este cel mai nou transfer al celor de la FCSB, al patrulea din această iarnă. Iar după venirea extremei de la Poli Iași, campioana își mărește numărul jucătorilor tineri.

Deși a criticat vehement, în multe rânduri, regula U21, FCSB este una dintre echipele care stă cel mai bine la acest capitol. Mai mult, acum echipa roș-albastră are un număr impresionant de tineri în echipă, iar Elias Charalambous poate alinia o formulă de start competitivă cu nu mai puțin de 9 jucători sub 25 de ani.

FCSB Gen Z: 9 jucători sub 25 de ani pot fi titulari

Cel mai tânăr jucător din lotul celor de la FCSB este în acest moment fundașul central Andrei Dâncuș, Apărătorul a împlinit 16 ani pe 20 ianuarie. Acesta a fost luat în cantonamentul din Antalya, a prins minute în cele două amicale și nu ar fi exclus să prindă minute pe final de sezon, mai ales că a fost lăudat pe staff și conducere.

Iar după venirea lui Andrei Gheorghiță, campioana ajunge la nu mai puțin de 9 jucători care pot îndeplini regula U21. Doar în această iarnă au venit doi. Pe lângă Gheorghiță, FCSB l-a mai adus și pe Alexandru Stoian (17 ani), de la Farul. Iar din vară se va alătura lotului și fundașul dreapta Ionuț Cercel (18 ani).

5 jucătorisub 18 ani are FCSB în lot: Dâncuș (16), Stoian, Necșulescu (17), Colibășanu (17), Toma (17)

Cum ar putea arăta FCSB cu o echipă formată din tineri:
Târnovanu (24 ani) – Pantea (21), Dâncuș (16), Ngezana (27), Radunovic (33) – Lixandru (23), Șut (25), Oct. Popescu (22) – Miculescu (22), Bîrligea (24), Toma (17) / Gheorghiță (22) / Musi (20)

Iar pe bancă ar fi jucători ca Udrea (23), Alhassan (25), Necșulescu (17), Colibășanu (17), Stoian (17), Ștefănescu (26), Olaru (26).

Pe Gheorghiță l-am văzut eu mai demult la o fază. L-am întrebat pe Meme de el, am lăsat-o așa. Am zis că mai sunt câteva zile în care se pot face transferuri. Și atunci am zis așa...dacă n-am găsit atacant, îl iau pe Gheorghiță. E român, are fizic, e și tânăr. Poate fi ceva, poate iese ceva.

Nu poate juca în locul lui Bîrligea, va juca atacant în partea stângă. Gheorghiță stânga, Bîrligea număr 9, Miculescu în dreapta. Acum dau 100.000 de euro, în vara 300.000. Din ce am înțeles, ar fi intervenit domnul Pancu cu Șumudică. Cluburile s-au înțeles, am semnat contractul. El va primi salariu dublu. Îl vom pune pe lista UEFA.

– Gigi Becali

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Trucul interesant prin care Adrian Cristea spune că seduce femeile: „Dacă faci asta, e jumătate cucerită”

În sfârșit! După 16 ani, au reluat lucrările la „colosul uitat” » Imagini de pe șantierul unui stadion unic


Comentarii (1)
gonzales  •  04 Februarie 2025, 13:22

Da, o echipa plina de tineri, dar parca FCSB a mai avut. Eu zic sa asteptam si sa vedem cam cati confirma de aici (daca confirma macar vreunul). Am mai auzit eu de nume precum Enceanu, Robert Ion, Ianis Stoica, Dumitru sau Andrei Vlad . Toti erau noul Messi, noul Hazard, noul Hagi si mai stiu eu ce pseudonime primeau. Ce ramane este ca da, ca tanar la FCSB ai sansa sa faci pasul intr-un campionat mai puternic si sa fii mai usor remarcat, dar sunt sanse si mai mari sa devina un rateu cariera.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează