Articol de GSP - Publicat luni, 12 august 2019 16:44
Gigi Becali, patronul FCSB, a vorbit despre situația de la club și a dezvăluit că vrea să aducă doi preparatori fizici străini în locul lui Marian Lupu, care a fost demis.
„Noi avem 10 jucători accidentați. Cei mai mulți dintre ei sunt jucători de bază. E greu fără ei, dar se va rezolva situația. Dacă îi aveam, făceam și eu două echipe, ca CFR Cluj.
E o problemă cu pregatirea fizică și cu alimentația. Am zis de un an ca e ceva în neregulă. Acum studiem problemele și le punem la punct. O să vedeți că iau doi preparatori fizici! O să fie străini, că ei se pricep mai bine la asta. Am dat ordin să se aducă”, a declarat Gigi Becali la Pro X.
- Alexandru Stan, Marko Momcilovici, Dragoș Nedelcu, Mihai Pintilii, Olimpiu Moruțan, Dennis Man, Ioan Hora, Mihai Roman, Lucian Filip și Harlem Gnohere sunt jucătorii accidentați de FCSB.
Gigi Becali: „Am refuzat 8 milioane pe Florinel Coman”
Patronul FCSB a dezvăluit că a primit o ofertă pentru atacantul Florinel Coman, dar a refuzat-o.
„A venit cineva și mi-a zis că îmi dă 8 milioane de euro. Am început să râd. I-am zis «Pleacă, mă, de aici!». Cartea e la mine și o joc cum vreau. Eu câștig sau pierd potul. Fac ce-mi place mie”, a adăugat Becali.
3.500.000 €este cota lui Florinel Coman, potrivit transfermarkt
vezi și:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”