Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 august 2021 13:45 / Actualizat miercuri, 04 august 2021 15:08
Gigi Becali l-a dat pe Ionuț Vînă la CSU Craiova, pentru a-i lua pe Andrei Burlacu și Ivan Mamut, dar patronul FCSB mai pusese ochii pe un jucător al oltenilor.
Mihai Rotaru, finanțatorul de la CSU Craiova, a povestit cum au decurs negocierile cu Becali pentru schimbul de jucători și susține că FCSB l-a dorit și pe Reagy Ofosu, extrema germano-ghaneză de 29 de ani.
„Gigi Becali tot îi cerea pe Mamut, Ofosu și Burlacu. El insista pentru Mamut și i-am zis că «Ți-l dau pe Burlacu și dă-l pe Vînă». Până la urmă, i-am dat pe Burlacu și Mamut și l-am primit pe Vînă și 100.000 de euro. Asta e tranzacția.
Vînă e un jucător cu un potențial fantastic, dar el nu a avut o exprimare bună în ultima perioadă. E un jucător foarte bun pe care l-am dorit și când era Cicâldău la noi, dar, din păcate, nu am putut să îl aducem.
De Ofosu am spus că nu e disponibil!Cu el s-a întâmplat acum o lună și jumătate sau două. Îi cerea pe Mamut și Ofosu. După care, i-a cerut pe Mamut și Burlacu”, a spus Rotaru la ProX.
- Ofosu, care poate juca în bandă sau în spatele vârfului, a venit la Craiova de la FC Botoșani, pentru 150.00 de euro.
- Pentru olteni a jucat 21 de partide și a marcat de patru ori.
650.000 de euroe cota lui Ofosu, potrivit transfermarkt
„Cred că e cel mai bun transfer pe care putea să-l facă Craiova. Vînă îmi place foarte mult, nu pot să-mi dau seama de ce nu s-a integrat la Steaua, dar la ce se întâmplă acolo e pe undeva normal. Eu cred că Vînă la Craiova este cel mai important transfer făcut în această vară în campionatul nostru
- Adrian Neaga la GSP Live.
VIDEO „Ionuț Vînă e cel mai bun transfer pe care putea să-l facă CSU Craiova”
Citește mai multe știri despre CSU Craiova:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”