Articol de GSP - Publicat marti, 16 noiembrie 2021 08:17 / Actualizat marti, 16 noiembrie 2021 09:45
Gigi Becali, patronul FCSB, a avut o replică în direct pentru Helmuth Duckadam, fostul președinte de imagine al clubului.
Fostul portar a anunțat că se dezice de echipa roș-albastră după plecarea lui Edi Iordănescu, iar Gigi Becali a ținut să-i transmită un mesaj fostului său susținător.
Gigi Becali, mesaj pentru fostul președinte de imagine de la FCSB: „Asta să știe domnul Duckadam”
„Acum îi transmit un mesaj domnului Duckadam. Domnule Duckadam, echipa asta despre care spuneți că e de pluton, cât de curând, vă garantez că se va bate cu marile puteri ale Europei. În unul, 2 sau 3 ani.
Asta vă garantez eu că așa va fi”, a spus Gigi Becali, potrivit digisport.ro.
Helmuth Duckadam: „Am fost un naiv! Nu mai sunt fan, va ajunge o echipă de pluton”
Helmuth Duckadam, fostul președinte de imagine al celor de la FCSB, l-a criticat pe Gigi Becali, din cauza modului în care conduce echipa și din cauza plecării lui Edi Iordănescu.
„Am fost unul dintre zecile de mii de naivii care au crezut că domnul Becali dorește cu adevărat performanță la FCSB. Dar am observat că nu-l interesează nici suporterii, nici performanța, ci doar faptul că echipa e o jucărie a dânsului.
Când nu mai are acces la această jucărie, se supără, iar toți ceilalți din jurul lui au de suferit. Nu mai sunt fan FCSB! Am spus-o că, după ce va pleca Edi Iordănescu, FCSB va ajunge o echipă de pluton, care-și va pierde din suporteri. Orice antrenor va veni va fi primit cu răceală”, a spus Helmuth Duckadam, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
VIDEO Gigi Becali le-a citit jurnaliștilor ultimul mesaj trimis lui Edi Iordănescu: „Cum să faci așa ceva?
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”