FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Detaliul la care Helmut Duckadam crede că Gigi Becali greșește: „Randamentul n-ar fi cel așteptat”

Helmut Duckadam (64 de ani) consideră că Florinel Coman (25 de ani), extrema celor de la FCSB, nu ar trebui mutat pe postul de vârf de atac. foto: Imago Images
Helmut Duckadam (64 de ani) consideră că Florinel Coman (25 de ani), extrema celor de la FCSB, nu ar trebui mutat pe postul de vârf de atac. foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 12 ianuarie 2024 20:39 / Actualizat vineri, 12 ianuarie 2024 22:17

Fostul portar Helmut Duckadam (64 de ani) consideră că Florinel Coman (25 de ani), extrema celor de la FCSB, nu ar trebui mutat pe postul de vârf de atac.

Florinel Coman a făcut o primă parte a sezonului excelentă. „Șeptarul” de la FCSB a reușit 10 goluri și 9 pase decisive în toate competițiile până în acest moment. 

Încă o plecare oficială de la Dinamo: „Mulțumesc! M-am simțit «câine» în ultimul an și jumătate”. Înlocuitorul lui ar putea semna sâmbătă
Dinamo
Încă o plecare oficială de la Dinamo: „Mulțumesc! M-am simțit «câine» în ultimul an și jumătate”. Înlocuitorul lui ar putea semna sâmbătă

Nemulțumit de randamentul lui Andrea Compagno, Gigi Becali se gândește să îl folosească pe Coman pe poziția de vârf, după ce Gică Hagi i-a sugerat că internaționalul român poate juca foarte bine pe postul respectiv.

Helmut Duckadam consideră că Florinel trebuie să rămână în banda stângă a atacului, acolo unde se simte cel mai bine. „Eroul de la Sevilla” spune că Alexandru Băluță ar reprezenta o varianta mai bună pentru a juca atacant central.

Helmut Duckadam, după ce Gigi Becali a spus că Florinel Coman va juca atacant: „Cred că i-ai lua mult din randamentul lui Coman dacă l-ai băga cu spatele la poartă”

„Vine play-off-ul, se pot întâmpla multe. Cred că și celelalte echipe contribuie anul acesta la succesul FCSB-ului. Atât CFR-ul, cât și Craiova, Rapid. Cred că va fi anul FCSB-ului. (n.r. despre posibilitatea ca Florinel să joace vârf) Eu cred că randamentul lui n-ar fi cel așteptat. Cred că postul lui tot acolo în stânga e

Intră foarte bine în centru, marchează. Dacă nu se vor mai baza pe Compagno, eu cred că cea mai bună soluție ar fi Băluță. S-a descurcat destul de bine în acea postură. Cred că i-ai lua mult din randamentul lui Coman dacă l-ai băga cu spatele la poartă, ca vârf, din lateral are jocul în față. A avut o evoluție foarte bună anul trecut”, a spus Helmut Duckadam, pentru ProSport.

Florinel Coman preferă să joace în banda stângă: „Acum nu mai vreau să joc atacant”

„Aș putea să joc genul ăla de atacant, dar nu poți să mă compari pe mine cu Compagno, nu mă pot bate cu fundașii cum o face el. A fost discuție la nunta lui Ianis, ce v-a povestit și dânsul (n.r. Gigi Becali). A venit la mine și mi-a spus că a vorbit cu domnul Hagi și i-a spus până la urmă adevărul. 

V-am zis, am jucat atacant, când m-a pus în bandă, nu mi-a plăcut de nicio culoare. Acum nu mai vreau să joc atacant. Dar dacă dau un randament în momentul de față în banda stângă, cred că dacă aș trece vârf, mi-ar lua din calități la momentul acesta

Ca să-mi schimb poziția, ar trebui să fac și antrenamente, să-mi simt din nou mișcările, sunt alte mișcări în centru față de bandă. E clar că mă simt foarte bine acum, am alte sincronizări în bandă. Pentru echipă, da (n.r.- ar jucat atacant). Dacă-mi spui că vom lua campionatul, joc vârf, chiar dacă nu voi mai da niciun gol”, a spus Florinel Coman, pentru digisport.ro.

VIDEO. Baba Alhassan a dat un interviu în cantonamentul din Turcia al celor de la FCSB

„Am vorbit despre fotbal cu Gică puțin. I-am zis «Băi, Gică, îmi mai trebuie un atacant. Dă-mi un sfat. Că tu nu ai cum să te bați cu mie acum». Și el mi-a spus «Băi, Gigi, eu nu am cum să mă bat cu tine acum că tu bagi bani. Dar îți dau un sfat. Nu mai căuta, mă, atacant. Bagă-l pe Coman atacant și vei vedea un vârf cum nu are România».
- Gigi Becali, finanțator FCSB

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Concluziile lui Cristiano Bergodi, după ce Rapid a pierdut ultimul amical din Antalya: „Noii jucători s-au integrat bine. Trebuie să reglăm niște lucruri”
RAPID
Concluziile lui Cristiano Bergodi, după ce Rapid a pierdut ultimul amical din Antalya: „Noii jucători s-au integrat bine. Trebuie să reglăm niște lucruri”
Lecția lui Bernd Storck pentru elevii săi: le-a cerut să rateze penalty-ul! Prima reacție a lui Laszlo Dioszegi
SEPSI
Lecția lui Bernd Storck pentru elevii săi: le-a cerut să rateze penalty-ul! Prima reacție a lui Laszlo Dioszegi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Nationala
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”
Nationala
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează