FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Becali n-a glumit: se repetă după 14 ani » FCSB s-a făcut de râs atunci!

FOTO Eli Driu
FOTO Eli Driu

Articol de , - Publicat luni, 02 ianuarie 2023 18:37 / Actualizat joi, 20 aprilie 2023 14:41

Gigi Becali a anunțat că, în această perioadă de mercato, la FCSB nu va veni niciun jucător nou, situația fiind asemănătoare cu cea din sezonul 2008-2009, când echipa a terminat pe locul 6.

Noul an i-a schimbat radical planurile lui Gigi Becali. Cel puțin în ceea ce privește transferurile la formația pe care o patronează.

Scandal uriaș în lotul Camerunului: 21 din 30 de jucători au mințit în privința vârstei! » Eto'o se implică urgent
CAMERUN
Scandal uriaș în lotul Camerunului: 21 din 30 de jucători au mințit în privința vârstei! » Eto'o se implică urgent

Gigi Becali n-a glumit: FCSB nu face transferuri!

Cu Leo Strizu pe post de antrenor principal doar în acte, dar cu Mihai Pintilii omul care conduce echipa și decide totul în vestiar, Becali e decis să nu cheltuiască nici măcar un euro pe transferuri în această iarnă.

Nimica! Păi, de ce să facem, suntem nebuni? Nu, tată, am făcut când am luat banii din Conference League, pac Compagno. Dintre ăia, Slavă Domnului!, David Miculescu va fi jucător de mulți bani. Am dat două lovituri, dar am luat și țepe. Nu contează, la revedere!. Totul este pe bani. Pe mine mă interesează ce a rămas în buzunarul meu
Gigi Becali la Pro X

Nu e pentru prima dată

Dacă își va ține promisiunea și nu va transfera pe nimeni în iarnă, la FCSB s-ar bifa cea de-a doua perioadă de iarnă fără transferuri! S-a mai întâmplat în iarna sezonului 2008-2009 atunci când nimeni n-a venit la echipă.

În schimb, cele mai numeroase veniri s-au bifat în sezonul 2015-2016. Atunci, nu mai puțin de zece jucători au semnat cu trupa antrenată în acel moment de Laurențiu Reghecampf. În acel sezon, Becali a plătit 1.150.000 de euro pentru mutări. În schimb, în iarna lui 2012 a scos din conturi suma de 4.450.000 de euro, pentru Chipciu (FC Brașov), Chiricheș (Pandurii) și Pârvulescu (Gaz Metan).

Transferuri făcute de FCSB în mercato de iarnă

  • 21/22: 330.000 € investiți - Edjouma (Botoșani), Fl. Achim (Clinceni);
  • 20/21: 1.060.000 € investiți - Haruț (Botoșani), Radunovici (Astra), Vukusici (Olimpija);
  • 19/20: 1.750.000 € investiți - Ad. Petre (Esbjerg), Olaru (Gaz Metan), Târnovanu (Iași), Miron (Botoșani);
  • 18/19: 150.000 € investiți - I. Cristea (Gaz Metan), Ad. Stoian (Crotone), Fl. Matei (Kalba), Hora (Akhisarspor);
  • 17/18: 50.000 € investiți - Bălgrădean (Chiajna), V. Găman (Karabukspor), Cr. Tănase (Karabukspor);
  • 16/17: 2.790.000 € investiți - Alibec (Astra), Bălașa (AS Roma), Gnohere (Dinamo), Pleașcă (Pandurii);
  • 15/16: 1.150.000 € investiți - G. Enache (Astra), Pintilii (Hapoel), Momcilovici (Pandurii), C. Ștefănescu (Ceahlăul), Popadiuc (Ceahlăul), Chitoșcă (Ceahlăul), Bawab (CSU Craiova), Gebhart (Nurnberg), Marica (liber), Bourceanu (liber);
  • 14/15: 750.000 € investiți - Papp (Verona), Enceanu (Brașov), Tamaș (Watford), Guilherme (Petrolul), Țucudean (Charlton);
  • 13/14: 550.000 € investiți - Târnovan (Farul), Sânmărtean (Vaslui), Keșeru (Bastia), Bogatinov (Karpatî);
  • 12/13: 600.000 € investiți - G. Iancu (Farul), Râpă (Oțelul), Tatu (liber);
  • 11/12: 4.450.000 € investiți - Chipciu (Brașov), Chiricheș (Pandurii), Pârvulescu (Gaz Metan), Machado (U Cluj), Dănănae (Tom Tomsk);
  • 10/11: 200.000 € investiți - Maicon (Volin Luțk), Iliev (FCU Craiova), Burdujan (Vaslui), R. Stanca (Pandurii), Dică (Catania);
  • 09/10: 350.000 € investiți - Jelev (Oțelul), Tall (Kinyras), Parpas (AEL Limassol), Art. Karamian (Timișoara), Arm. Karamian (Timișoara);
  • 08/09: ZERO
  • 07/08: 2.150.000 € investiți - D. Moreno (Once Caldas), J. Moreno (Independiente), Nunes (J. Malucelli), Mendoza (Metalurg D.), Habibou (Charleroi);
  • 06/07: 2.100.000 € investiți - Élton (Corinthians), M. Croitoru (FC Vaslui);
  • 05/06: 500.000 € investiți - Hamutovski (Tom Tomsk), T. Curt (Dinamo), Fl. Dumitru (Jiul);
  • 04/05: 850.000 € investiți - Fl. Lovin (Bacău), Nicoliță (Timișoara), Keca (Brașov);
  • 03/04: 1.550.000 € investiți - D. Goian (Bacău), Dică (FC Argeș), D. Munteanu (Wolfsburg), Pădureț (Sportul), R. Niculescu (liber).

Nu vine nimeni, dar au plecat trei

Chiar dacă Pintilii nu va primi niciun jucător nou în această iarnă, acesta pierde în schimb fotbaliști. Ianis Stoica, atacantul de 20 de ani, a decis să plece de la FCSB și să meargă sub formă de împrumut la Universitatea Cluj. Asta în condițiile în care pe numele său exista o ofertă din Mexic, unde primea zece mii de euro lunar! Jucătorul a refuzat să plece afară, astfel a ajuns la Cluj. 

Al doilea jucător care s-a despărțit de FCSB e Alexandru Musi. Mijlocașul de 18 ani va evolua în 2023 la Poli Iași, în Liga 2. „E mai important să joc în Liga 2 decât să fiu rezervă în Liga 1. Sper ca Poli Iași să fie o rampă de lansare pentru mine și să ajung și la loturile naționale”, spune acesta.

„O strategie haotică!”

Fostul internațional Ciprian Marica, în prezent acționar la Farul, critică transferurile făcute în ultimii ani de Gigi Becali. 

„FCSB ne-a obișnuit cu o campanie haotică, o strategie haotică, care n-a avut un început și n-a avut un sfârșit. O strategie de achiziții în care e greu să-i mulțumești pe toți. Sunt trei, patru jucători pe aceeași poziție. 

Acolo îți dau cel mai bun randament. Sigur, tu poți să-i folosești pe ce poziție vrei, să le găsești loc în echipă, însă nu vor da același randament. Chiar dacă, individual, ai cei mai valoroși jucători, fotbalul e un sport de echipă, trebuie să formezi o echipă”, a declarat Marica la Pro X.

Se reunesc pe 5 și pleacă pe 8 ianuarie

Reunirea lotului a fost programată pe 5 ianuarie. După vizita medicală la București, roș-albaștrii vor avea trei zile de antrenamente la baza din Berceni, apoi pe 8 ianuarie vor pleca în cantonament spre Antalya. Chiar dacă oficialii bucureșteni n-au anunțat meciurile amicale, deja se știe un prim test. 

Pogon Szczecin, ocupanta locului 4 în prima ligă din Polonia, a anunțat că va juca meciuri amicale cu FCSB și Qarabag. Fotbaliștii de la FCSB vor reveni la București pe 20 ianuarie, iar două zile mai târziu vor juca primul meci oficial al anului, la Sibiu, cu Hermannstadt, de la ora 20:45.

Citește mai multe știri despre FCSB:

Fotbalist de la FCSB, lăudat de UEFA: „A fost deseori comparat cu Gheorghe Hagi”
FCSB
Fotbalist de la FCSB, lăudat de UEFA: „A fost deseori comparat cu Gheorghe Hagi”
Mihai Stoica, pariu curajos în ultima zi a anului: „Cu o condiție!” » Ce rivală a „înțepat”
FCSB
Mihai Stoica, pariu curajos în ultima zi a anului: „Cu o condiție!” » Ce rivală a „înțepat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Așa arată grupele EURO U21 din 2025 » Adversari de FOC pentru România, repartizată alături de țara gazdă! Programul complet
Nationala
Așa arată grupele EURO U21 din 2025 » Adversari de FOC pentru România, repartizată alături de țara gazdă! Programul complet
Șumudică discurs-șoc după meciul cu CS Afumați: „Le dăm viteză lui Boupendza, N'Jie și Christensen! Să plece!” » Ce l-a enervat
Cupa Romaniei
Șumudică discurs-șoc după meciul cu CS Afumați: „Le dăm viteză lui Boupendza, N'Jie și Christensen! Să plece!” » Ce l-a enervat
MM Stoica a răbufnit: „Mergem cu jucătorii din academie în Cupă! Tratăm și noi așa cum suntem tratați
Cupa Romaniei
MM Stoica a răbufnit: „Mergem cu jucătorii din academie în Cupă! Tratăm și noi așa cum suntem tratați" » Ce l-a nemulțumit pe oficialul de la FCSB

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (22)
us27steaua
us27steaua  •  19 Septembrie 2023, 17:49
Postat de VanBasten pe 03 Ianuarie 2023, 08:21

"Nu cumparasem". Buhahahaha. Saracule, tu n-ai bani sa treci sarbatorile si comentezi de parca faci achizitii fara creier la clubul tau care cumpara jucatori la un pret doar pentru profit.

du-te bah pros9tule de aici.

laur_gr
laur_gr  •  03 Ianuarie 2023, 11:13

Mult mai bine decat sa aduci 10 jucatori noi. Ideal e sa fie un nucleu destul de mare care sa joace cam mereu.

VanBasten
VanBasten  •  03 Ianuarie 2023, 08:23

Singurul argument pentru care petarda aia de Miculescu ramane este suma de 1.7M euro. Ar fi pierderea prea mare.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează