Articol de Andrei Crăiţoiu, Remus Răureanu, Costin Ștucan - Publicat marti, 18 februarie 2020 00:00
Noul atacant al FCSB, Adrian Petre, a semnat un contract valabil un an și patru luni, pe care Becali mai poate să-l prelungească pentru încă trei sezoane sau să-l dea afară pe jucător.
Internaționalul de tineret va câștiga 16.000 de euro lunar și are o clauză de reziliere fantastică!
Becali l-a obținut, în sfârșit!, pe Adrian Petre. A plătit 500.000 de euro pentru achiziționarea de la Esbjerg a atacantului în vârstă de 22 de ani și danezii au mai păstrat 15 la sută dintr-un transfer ulterior al fotbalistului. Și Esbjerg se va îmbogăți dacă Petre va ajunge la valoarea pe care i-o dorește patronul FCSB. Surse apropiate de jucător explică detaliile financiare din acord: clauza de reziliere valorează 30 de milioane de euro, salariul lui Adrian va fi de 16.000 de euro lunar.
Adrian Petre, egal cu Florinel Coman și Dennis Man la salariu
E un venit dintre cele mai mari din campionat, nici măcar la FCSB nu sunt mulți jucători cu salarii mai mari. Petre este, la capitolul acesta, egal cu Man și cu Coman, vedetele din lot, „mărfurile” pe care Becali le promovează cel mai insistent. Clauza de 30 de milioane de euro arată că Gigi crede într-un progres spectaculos al atacantului, numai că el și-a luat și o marjă de siguranță, a redactat un contract care îi este convenabil.
Colaborarea pe care a semnat-o Adrian Petre e valabilă până pe 30 iunie 2021. Dacă patronul nu va fi mulțumit de randamentul atacantului, va putea să renunțe la el atunci, fără obligații financiare. În situația în care vârful o să confirme așteptările și Becali va fi mulțumit, clubul are deja un alt contract cu fotbalistul, valabil din iulie 2021 până pe 30 iunie 2024! Asta înseamnă că internaționalul de tineret e în teste la FCSB și perioada de probă va dura până în vara anului următor. Gigi va avea atunci libertatea de a-i hotărî viitorul: ori îl mai ține trei ani, ori îl pune pe liber.
Adrian Petre se antrenează de azi
Adrian Petre a mai fost dorit de FCSB în câteva perioade de mercato, numai că Becali nu și-a permis până acum să-l cumpere din Danemarca. Esbjerg a acceptat până la urmă 500.000 de euro și 15 la sută dintr-un alt transfer ca să-l lase înapoi în România. Oferta n-a fost grozavă, danezii au fost de acord exact acum să-l elibereze deoarece randamentul lui a tot scăzut.
Atacantul a avut doar două sezoane bune, ambele în liga a doua. A adunat 29 de meciuri și 28 de goluri în „B” la UTA. Arădenii l-au vândut imediat la Esbjerg, în liga a doua daneză. În primul sezon, 2017-2018, Petre a jucat de 24 de ori și a înscris 13 goluri. Apoi s-au împuținat golurile. Un prim sezon în eșalonul de elită cu opt goluri, iar în ediția curentă a marcat doar trei și a fost titular numai de nouă ori. Adrian se va antrena de astăzi cu roș-albaștrii.
Primele declarații ale lui Adrian Petre după transferul la FCSB: „Îmi doresc să fiu golgeterul all-time al naționalei”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”