Articol de Daniel Grigore - Publicat luni, 05 februarie 2024 10:15 / Actualizat luni, 05 februarie 2024 10:45
Ilie Dumitrescu (55 de ani) a reacționat după ce Elias Charalambous (43 de ani), antrenorul lui FCSB, l-a menționat la conferința de presă premergătoare duelului cu Farul.
FCSB conduce campionatul intern, este lider după 23 de meciuri, cu o zestre de 50 de puncte, iar în spațiul public continuă să apară dezbateri cu privire la atribuirea meritelor pentru acest parcurs.
Cum implicarea patronului Gigi Becali este de notorietate, unele voci susțin că antrenorii de la FCSB, Elias Charalambous și Mihai Pintilii, nu ar fi principalii artizani ai situației în care se regăsesc roș-albaștrii.
S-a ajuns și la jigniri, jurnalistul Vali Moraru afirmând că antrenorii FCSB-ului ar avea „zero creier”, ceea ce a provocat o reacție dură din partea lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB.
Ilie Dumitrescu, după ce Elias Charalambous l-a menționat la conferință: „Ar putea să pună punct!”
Elias Charalambous, „principalul” din acte de la FCSB, a apreciat că Ilie Dumitrescu i-a ținut partea, astfel că l-a menționat pe acesta în cadrul conferinței de presă dinainte de FCSB - Farul. La câteva ore distanță, componentul Generației de Aur a răspuns.
„A avut o relație bună cu mine. Nu a jucat foarte mult. Eu l-am prins când eram antrenor la Apollon, în Cipru, și el era la Omonia.
Speța asta (n.r. - referitor la rolul antrenorilor la FCSB) e lămurită. El ar putea să pună punct, să ceară să nu mai fie întrebat despre lucrurile astea, că se cunosc.
El a spus că n-a avut o relație specială cu mine, că n-a jucat. L-am avut jucător, dar nu a fost titular. Erau jucători cu alt statut. N-a avut o relație specială cu mine, probabil că... Nu poți să-i introduci pe toți”, a afirmat Dumitrescu, conform digisport.ro.
VIDEO. Ce spusese Elias Charalambous
Ilie Dumitrescu mi-a fost antrenor la PAOK. Nu am avut o relație specială cu el, ci una normală de antrenor-jucător. Este o persoană care înțelege fotbalul și știe când să vorbească de bine și când să vorbească de rău.
Dacă înțelegi fotbalul poți să faci o analiză și să vezi dacă o echipă e pregătită de antrenor sau doar aleargă. Trebuie să înțelegi fotbalul. Ilie Dumitrescu a arătat că are personalitate.
Ilie Dumitrescu și Elias Charalambous au colaborat în perioada februarie - octombrie 2006, câtă vreme românul a fost antrenor la PAOK Salonic. Charalambous a fost legitimat la formația elenă între iulie 2005 și iulie 2008.