Articol de Remus Dinu - Publicat miercuri, 05 iulie 2023 12:18 / Actualizat miercuri, 05 iulie 2023 19:13
Georgiu Gingăraș (64 de ani), fost ministru al Sportului între ianuarie 2001 și iunie 2003, a vorbit pentru Gazeta Sporturilor despre unul dintre subiectele în vogă din fotbalul românesc: posibilitatea ca FCSB să primească, în cele din urmă, dreptul de a evolua în Ghencea, pe stadionul administrat de MApN.
Gingăraș, cel care a preluat conducerea sportului românesc odată cu instalarea Guvernului Adrian Năstase, în urmă cu mai bine de două decenii, are o opinie tranșantă în subiectul care tinde să adâncească și mai mult disputa dintre CSA Steaua și clubul lui Gigi Becali. Fost deputat PDSR (actualul PSD) în legislatura 2000-2004, Gingăraș nu înțelege de ce stadionul din Ghencea și-a ținut porțile închise pentru FCSB în acești ani.
Georgiu Gingăraș: „Dacă ai stadionul liber, de ce nu-l dai? Nu înțeleg!”
„Bazele sportive, atunci când le faci, le faci pentru performanță. Din păcate, fotbalul românesc nu prea mai are performanțe... Eu am fost la meciul acesta, la Spania - România (n.r. - meciul de tineret din deschiderea EURO). Stadionul arată foarte bine, e o construcție OK și ar fi păcat să nu-i lase să joace.
Sigur, prioritatea e a clubului, a Stelei, dar dacă ai stadionul liber, de ce să nu-l dai? Nu înțeleg! Pe undeva, e o veste bună dacă vor să le dea OK-ul pentru a juca acolo.
Dacă s-a tergiversat mult cu stadionul? Domn'le, asta e specificul românesc. Toți avem păreri, toți avem ideile cele mai bune... Dacă preluăm o funcție, tot ce a făcut ăla de dinaintea noastră n-a fost bun și tot așa. Suntem cu prea mult claxon și prea puțin motor, din păcate!
Dar asta e, nu vedeți ce se întâmplă? Și nu numai în sport! Noi, o țară cu terenurile agricole pe care le avem, nu suntem în stare să hrănim 20 de milioane de oameni. Aducem usturoi și ceapă din alte țări, e strigător la cer...”, a spus Gingăraș, în interviul acordat Gazetei astăzi.
Într-un fel, Gigi a ținut emblema asta sus, nu vedeți ce s-a întâmplat cu Rapid? A trebuit să cadă ca să revină, Dinamo e cum e...
Totuși, Steaua, într-un fel sau altul, a fost dusă mai departe de Gigi. Fotalul e industrie, e sport, e ce vreți. Dar e păcat că nivelul a scăzut foarte mult în fotbal. Se ține cum se mai ține steagul sus, dar e păcat să ai o bază și să n-o folosești sau să n-o poată folosi mai mulți.
- Georgiu Gingăraș
Georgiu Gingăraș, despre mișcarea lui Marcel Ciolacu: „Toată lumea pornește motoarele înainte de campanie”
Întrebat dacă i se pare că poziția adoptată de prim-ministrului Marcel Ciolacu în această dezbatere are drept scop câștigarea unui capital de simpatie în preajma alegerilor, Georgiu Gingăraș n-a ocolit subiectul:
„Domn'le, nu vedeți că suntem deja în campanie?! Se apropie cu pași repezi alegerile. Practic, cu un an înainte toată lumea pornește motoarele înainte de campanie.
Oamenii (n.r. - alegătorii), din păcate, țin minte doar ultimele evenimente. Rămâne mai viu doar ce faci în ultimul an. În general, toată lumea, PNL, PSD, toate partidele, toți încep să dea cu promisiuni, să vină cu o stare de bine, să spună că vor să facă bine.
Asta e specific peste tot pe unde se face politică, în toată lumea. Doar că, la noi, nu prea s-a făcut politică, mai mult s-a făcut vorbăraie. Și când au ajuns la conducere...”, a mai spus Gingăraș.