FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV Transfer-surpriză la FCSB » Negocieri în toi: GSP a aflat cine e fotbalistul cu care Gigi Becali vrea să-l înlocuiască pe Olaru

Daniel Mândroiu (în centrul imaginii, bucurându-se)
Daniel Mândroiu (în centrul imaginii, bucurându-se)

Articol de - Publicat miercuri, 14 august 2024 19:41 / Actualizat joi, 15 august 2024 13:13

FCSB lucrează în aceste ore la un transfer surprinzător: mijlocașul ofensiv Daniel Mândroiu, 25 de ani, liber de contract după despărțirea de Lincoln City (liga a 3-a din Anglia).

Din informațiile GSP.ro, roș-albaștrii sunt aproape să bată palma cu Mândroiu. Născut la Dublin, cu tată român și mama irlandeză, Mândroiu a jucat la toate naționalele de juniori ale Irlandei și a fost chiar în vizorul primei reprezentative.

FCSB lucrează la transferul lui Daniel Mândroiu

În ultimul sezon petrecut la Lincoln (locul 7 în League One), Mândroiu a reușit 8 goluri și 6 pase decisive în 36 de apariții oficiale (toate competițiile).

De-a lungul carierei, Mândroiu a mai evoluat pentru St. Kevins Boys (Irlanda), Brighton U18, Brighton U23 (Anglia), Bohemians (Irlanda) și Shamrock Rovers (Irlanda).

Daniel Mândroiu, în locul lui Olaru la FCSB?

Mândroiu e un optar-decar și ar putea să-i ia locul la FCSB lui Darius Olaru.

Azi, Gigi Becali a declarat că FCSB se poate despărți de cel mai important fotbalist al echipei după „dubla” cu LASK Linz din play-off-ul Europa League: „Am primit două oferte pentru Olaru, din Europa și Rusia. Cred că-l dau cu vreo 6 milioane de euro, chiar dacă am cerut 8. După Linz cred că ne despărțim. Eu vreau să-i măresc salariul și să nu plece, dar nu pot să-l țin dacă el vrea să plece”.

Transfer-surpriză la FCSB » Negocieri în toi: GSP a aflat cine e fotbalistul cu care Gigi Becali vrea să-l înlocuiască pe Olaru
Daniel Mândroiu (numărul 14)

2 titluria câștigat Daniel Mândroiu în Irlanda cu Shamrock Rovers

Pe Daniel Mândroiu l-a dorit și Dinamo

Potrivit surselor Gazetei, și Dinamo s-a interesat în ultimele ferestre de mercato de serviciile lui Mândroiu, însă negocierile au picat la discuțiile despre salariul jucătorului, pe care „câinii” nu și l-au putut permite.

Nu mai târziu de vara trecută, Dinamo a transferat un alt jucător din League One, pe Dennis Politic, care a reușit să se impună în campionatul României.

350.000 de euroe cota de piață a lui Mândroiu, conform portalului de specialitate Transfermarkt

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (43)
MaxiP
MaxiP  •  16 August 2024, 06:34
Postat de legio.sud pe 14 August 2024, 22:03

Aduce de la o echipă de locul 7 din liga a treia din Irlanda !!!!!! Să fie vreo perlă pe care alții n-au văzut-o

Calmeaza-te, domnule! Nu e liga a 3-a din Irlanda, e liga a 3-a din Anglia, in Irlanda baiatul a iesit campion de 2 ori. Tare mi-e ca nu o fi rau deloc, sa ne mai linistim cu exprimarea asta de "liga a 3-a", ca nu e liga a 3-a de la noi. Aia au Sunday League-ul de nivelul ligii noastre a 4-a, restul sunt mult peste. Nu cred ca alege nimeni un meci de liga I in detrimentul unuia de liga a 3-a engleze, obiectiv vorbind, stai linistit, nu-s deloc mai slabi.

bozo76
bozo76  •  15 August 2024, 23:29
Postat de MaxiP pe 15 August 2024, 00:01

Crede-ma, nivelul ligii a 3-a engleze nu e cu nimic mai slab decat al ligii I. Ok, n-or avea echipa de nivelul CFR-ului sau FCSB-ului (desi nu cred ca multe n-ar sustine ritmul lejer cu ele si le-ar da mari batai de cap), dar ca nivel mediu al campionatului, sunt peste. Nu mai vorbesc, cu siguranta au destui jucatori care transferati la noi in campionat s-ar remarca fara niciun fel de probleme.

N-as (crede). Si e si greu de probat.as proba totusi una care vine la meci in liga a treia din anglia.

potera
potera  •  15 August 2024, 23:28

Daniel Mândroiu are stofă de fotbalist, nu știu cum rezistă la presiunea lui Jiji și nu știu dacă are moral de competiție înaltă. Are viteză, controlează excelent mingea, lovește mingea f bine, bun executant de lovituri libere, centrea precis și cu un efect teribil, driblează f bine din viteză pasează f bine, cu pase filtrante pe locul viitor, are centrul de greutate jos, deci ar trebui să aibă frâne bune. Ar fi cel mai bun transfer pe care l-a făcut Jiji în ultimii ani. Staful FCSB-ului ar trebui să-l disciplineze și să-l impună în echipă pe locul lui Olaru pe Malcom Edjouma. Dacă Edjouma ar fi disciplinat tactic de către antrenori, ar fi cel mai bun inter/atacant din Super Ligă. Să nu se mai facă greșeală cu el, care s-a făcut cu Andrea Compagno, un vârf autentic dacă i s-ar fi dat timp de acomodare și multe minute de joc, acum, cu el în echipă, am fi fost în play-off-ul Champions League.

Vezi toate comentariile (43)
Comentează