Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 03 decembrie 2023 21:17 / Actualizat duminica, 03 decembrie 2023 21:37
Oțelul a deschis scorul în minutul 7 al meciului cu FCSB în urma unei faze controversate ♦ Teles l-a deposedat pe Ovidiu Popescu în interiorul careului și a înscris, gazdele au reclamat un presupus fault al portughezului, arbitrii VAR au validat însă reușita.
Doar 7 minute a rămas neschimbată tabela în FCSB - Oțelul, penultimul meci al etapei 18 din SuperLigă. Oaspeții au deschis scorul prin Samuel Teles, după o greșeală comisă de jucătorii lui Charalambous pe faza de construcție.
Aflat în propriul careu, stoperul creat de Gigi Becali, Mihai Lixandru, l-a căutat cu o pasă scurtă pe Ovidiu Popescu, la marginea careului de 16 metri. Popescu a fost deposedat de Samuel Teles, care l-a „executat” pe Ștefan Târnovanu.
VIDEO. Faza controversată în urma căreia Oțelul a deschis scorul cu FCSB
Arbitrul central, Marcel Bîrsan, a validat golul, spre nemulțumirea gazdelor. Cei de la FCSB au protestat, reclamând un presupus fault în atac, dar nu au avut succes.
După aproape trei minute de analiză în camera VAR, unde se află Rareș Vidican și Ciprian Florin Danșa, decizia din teren, de validare a golului, a fost confirmată!
Reluările nu relevă dacă Teles lovește mingea înainte să-l doboare pe Ovidiu Popescu. Pare că mijlocașul FCSB-ului este cel care atinge balonul, apoi cade foarte ușor și-i permite adversarului să rămână în posesia mingii.
În urma protestelor, Mihai Lixandru, autorul pasei riscante spre Ovidiu Popescu, s-a ales cu un cartonaș galben.
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”