Articol de Sergiu Alexandru - Publicat vineri, 11 februarie 2022 11:29 / Actualizat vineri, 11 februarie 2022 14:22
După transferurile lui Malcom Edjouma și Florin Achim, FCSB continuă să lucreze la campania de transferuri pentru sezonul viitor.
Echipa roș-albastră vrea să se întărească în defensivă, iar ținta formației patronate de Gigi Becali estePaul Iacob, fundașul de 25 de ani al Chindiei Târgoviște.
FCSB îl vrea pe Paul Iacob
„FCSB vrea să-l transfere pe Paul Iacob, care ar urma să vină din vară, când rămâne liber de contract”, a anunțat joi seară jurnalistul Radu Naum, realizatorul emisiunii „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Gigi Becali: „MM Stoica zice că Iacob e bun și merg pe mâna lui”
Contactat de GSP.ro, Gigi Becali, patronul FCSB, a vorbit despre transferul Paul Iacob și a dezvăluit că Mihai Stoica, managerul general al roș-albaștrilor, a fost cel care a venit cu ideea de a-l transfera.
„Da, am făcut o ofertă să semnăm pentru la vară. MM Stoica zice că e foarte bun, eu nu-l cunosc. Merg pe mâna lui MM Stoica pentru că eu nu mă pricep la fundași. El zice că e bun”, a spus Gigi Becali pentru Gazeta Sporturilor.
Cine e Paul Iacob, fundașul ofertat de FCSB
Crescut la juniorii Viitorului, Paul Iacob a fost împrumutat de formația lui Hagi la mai multe cluburi: Gaz Metan, FC Brașov, ASA Tg. Mureș și Dunărea Călărași. La Chindia a ajuns prima dată sub formă de împrumut în vara lui 2020, iar după un an s-a transferat definitiv la trupa lui Săndoi, ca parte a transferului lui Aioani la Farul.
În acest sezon a jucat 26 de meciuri pentru Chindia.
900.000 de euroe cota lui Paul Iacob, potrivit transfermarkt
Pe postul de fundaș central, FCSB îi mai are pe Andrei Miron, Iulian Cristea și Paulo Vinicius, iar Gigi Becali insistă pentru transferul lui Dawa, de la FC Botoșani.
FCSB și Chindia au meci direct duminică
Interesul lui Gigi Becali pentru fundașul Chindiei vine chiar înainte de meciul direct. FCSB și Chindia se vor duela duminică, de la 19:55, într-o partidă pe care echipa lui Toni Petrea e obligată s-o câștige pentru a continua cursa de urmărire a liderului CFR Cluj.
VIDEO Care sunt problemele lui Florinel Coman? Iosif Rotariu: „Stă rău din punct de vedere mental”
Citește și:
Nelu Varga, prima reacție după oferta lui Becali: „Poveștile lui Gigi, își face iluzii cu Omrani!"
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”