Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea - Publicat miercuri, 23 septembrie 2020 14:31 / Actualizat miercuri, 23 septembrie 2020 19:26
Transferul mijlocașului Mihai Căpățână (24 de ani) de la FC Voluntari la FCSB a picat.
UPDATE, ora 19:20 » Transferul lui Căpățînă a picat!
Cele două cluburi nu s-au înțeles la bani. FCSB voia să-l transfere pentru o sumă mică, până în 200.000 de euro, plus un procent dintr-un viitor transfer. Voluntari nu acceptă mai puțin de 800.000 de euro.
Știrea inițială:
Speriați de faptul că ar putea s-o înfrunte pe Slovan Liberec în turul III preliminar al Europa League cu o echipă abia-încropită, plină de fotbaliști fără experiență din cauza cazurilor de COVID-19 din sânul echipei, oficialii lui FCSB încearcă să efectueze o mutare importantă în ziua dinaintea meciului.
Roș-albaștrii vor să îl aducă pe Mihai Căpățână, unul dintre fotbaliștii remarcați în playout-ul sezonului trecut. Cele două părți poartă negocieri în acest moment, FCSB dorind să rezolve transferul curând, astfel încât Mihai să poată fi adăugat pe lista UEFA pentru meciul cu Slovan Liberec de mâine seară.
750.000 euroeste cota de piață a lui Căpățână, potrivit Transfermarkt
19 goluri și 12 pase de gola strâns Căpățână la Voluntari, în 164 de meciuri
Dumitru Dragomir l-a propus la FCSB
În urmă cu 3 luni, Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, l-a elogiat pe Căpățână, pe care l-a propus chiar la FCSB!
„Voluntari are un fotbalist de Steaua (n.red. FCSB). Căpățână. Jucător de mare calitate. Nu îl vede nimeni, e un jucător de Steaua. Titular, nu rezervă! Vă spune un profesionist”, spunea Dragomir.
Mai multe știri despre FCSB:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”