Articol de Sergiu Alexandru, Vlad Nedelea, Andrei Furnigă (video) - Publicat luni, 06 noiembrie 2023 06:57 / Actualizat luni, 06 noiembrie 2023 07:29
Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a fost în culmea fericirii după victoria din derby-ul cu FCSB, 2-1.
La finalul partidei de pe Arena Națională, omul de afaceri i-a felicitat pe jucătorii lui Cristiano Bergodi, a vorbit despre importanța succesului și despre prima pe care giuleștenii o vor primi pentru această victorie.
VIDEO Victor Angelescu a vorbit despre primele jucătorilor, după FCSB - Rapid 1-2: „Normal că o să fie și răsplătiți”
„Ne bucurăm foarte mult, suntem foarte fericiți. Jucătorii au jucat, au câștigat și acum sunt răsplătiți. Acum le vine prima. În vestiar ne-am bucurat cu toții. Pentru noi, e cea mai dulce victorie. Cred că și pentru FCSB ar fi fost dacă ar fi câștigat, dar pare că de obicei câștigăm noi.
Am făcut un meci foarte bun. Știți că am mai vorbit despre problemele noastre în deplasare, dar acum am meritat victoria. Am jucat din inimă.
Acum e clar că ne batem cu FCSB și CFR Cluj. Primele trei s-au distanțat, dar și Universitatea Craiova se va bate până la final. Obiectivul nostru e să terminăm pe locurile 1-3. Și ne vom bate la campionat până la final. Suntem în grafic. Am făcut un tur foarte bun de campionat. Păcat că l-am început cum l-am început... Dar știm motivele”, a declarat Victor Angelescu.
E o victorie importantă, băieții mei vor căpăta încredere după aceste două victorii. Ne așteaptă acum un meci greu la Sfântu Gheorghe. Am luat galben, îmi pare rău, voi sta în tribune contra fostei mele echipe. Jucătorii sunt principalii actori, ei merită felicitați pentru victorie. Am făcut ce a depins de noi în fața unei echipe care joacă, am avut ambiție, dorință mare. E o victorie mare în deplasare la FCSB. Foarte mare!
- Cristiano Bergodi, antrenor Rapid
Cum arată clasamentul live din Superligă
FOTO. Cele mai tari imagini din FCSB – Rapid
Citește și:
Plecat de la FCSB, Dică desființează o schimbare din derby: „Pentru cine au venit?!”