Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat vineri, 25 octombrie 2019 22:46
Salomao (31 de ani) nu a mai jucat niciun minut de două luni la FCSB, încasează salariul doar pentru antrenamente. Din cauza lotului prea numeros, Diogo nu mai e considerat un om important nici măcar la miuța din ședințele de pregătire.
Becali și-a îndeplinit o fantezie pe care o avea de când Salomao juca pentru Dinamo, apoi s-a plictisit repede de prestația portughezului și l-a transformat într-un șomer. Gigi îl voia pe Diogo din vremea în care mijlocașul ofensiv era golgeterul „câinilor", însă l-a obținut abia după ce fotbalistul a petrecut șase luni în Arabia Saudită, la Al Hazem.
E rezervă și în antrenamente
Patronul FCSB l-a testat numai în trei meciuri înainte să-l mute pe bancă sau în tribună, în funcție de numărul accidentaților din lot.
Salomao, al cărui contract va expira în vara viitoare, doar se antrenează și e plătit pentru asta cu 15.000 de euro lunar. Portughezul are și în antrenamente statutul de jucător inutil pe care îl deține în timpul meciurilor.
În jocurile-școală din timpul săptămânii, Vintilă împarte lotul în două formații și se întâmplă des ca Diogo să nu prindă un loc printre cei douăzeci de fotbaliști selectați pentru jocurile-teste. El rămâne să alerge pe marginea terenului cât joacă fotbal colegii. Situația ingrată apare și din cauza mărimii exagerate a lotului.
Nu e singurul în plus
Becali a tot achiziționat fotbaliști care l-au impresionat prin campionat, până când s-au adunat prea mulți, atât de mulți încât Vintilă nu mai izbutește să-i antreneze pe toți. Directorul sportiv Narcis Răducan a anunțat deja o remaniere pentru iarnă: „Vor mai pleca jucători, că nu s-a văzut undeva un lot din 36 de oameni!".
Salomao e și el pe lista neagră și e foarte posibil să schimbe clubul la începutul anului viitor. Alte nume care vor dispărea: Alexandru Stan, Claudiu Belu. Tsoumou e, de asemenea, în pericol să fie disponibilizat.
Africanul a semnat, în același timp cu contractul, și rezilierea lui, pe care Becali o poate folosi de la 1 ianuarie ca să scape de el. Tsoumou a pornit foarte bine la FCSB, a înscris golul victoriei la Craiova, dar între timp a devenit a treia opțiune din atac, după Gnohere și după Hora.
15 goluria marcat Salomao în 55 de partide disputate pentru Dinamo în campionat. La FCSB a jucat trei meciuri și nu a înscris deloc
11 meciuriși două goluri a bifat Salomao în șase luni la Al Hazem, din Arabia Saudită. Extrema în vârstă de 31 de ani a contribuit la salvarea de la retrogradare a formației lui Isăilă, după care arabii nu i-au prelungit contractul portughezului
L-a condamnat Borcea
Salomao suferă și fiindcă a fost victima unei idei a lui Cristi Borcea, finul lui Becali aflat în pușcărie. Gigi l-a impus pe portughez fundaș stânga în meciul cu FC Botoșani, pierdut cu 0-2, după o idee pe care i-o transmisese fostul acționar dinamovist.
Bogdan Andone, antrenorul FCSB din acel moment, a încercat să protesteze, i-a explicat lui Becali că Salomao, un mijlocaș ofensiv, nu jucase niciodată în apărare, în toată cariera de profesionist.
„Bagă-l fundaș stânga, că mi-a garantat Borcea că poate juca acolo!" a fost ordinul cu care Gigi a încheiat și discuția cu Andone, și cariera portughezului la FCSB. Așa cum anticipase tehnicianul, Diogo a fost foarte slab ca fundaș stânga, adversarul direct Așkovski s-a distrat cu apărătorul improvizat.
A prins lotul de 26
Salomao ar avea șanse să mai bifeze câteva minute în partida cu Hermannstadt, din Liga 1, ori contra lui U Cluj, în Cupa României. Vintilă a selectat un lot din 26 de jucători pentru aceste partide și l-a oprit și pe portughez în grupul acesta.
Doar Pintilii, Belu și Alexandru Stan au rămas pe dinafară. Antrenorul a oprit 26 de inși, nu 18, câți are dreptul să înscrie pe foaia de meci, pentru a mai schimba formula de la un meci la altul. Hermannstadt-FCSB se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, jocul din Cupă U Cluj-FCSB va avea loc marți, de la ora 21:00.