Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat vineri, 29 ianuarie 2021 09:37 / Actualizat vineri, 29 ianuarie 2021 09:51
Gigi Becali a dezvăluit că va retrage el toată suma din transferul lui Dennis Man (22 de ani) la Parma, aproape 10 milioane de euro, după ce va achita și către UTA procentul de 11%, moment în care patronul nu va mai figura cu nici o creanță către FCSB în contabilitatea oficială a clubului pe care îl conduce.
Parma va achita întreaga sumă de 11 milioane de euro într-o singură tranșă acum, însă banii nu vor sta prea mult în conturile clubului. Chiar Gigi Becali a recunoscut că își va însuși ceea ce va vira Parma. „Clubul are o datorie la mine și acești bani îi voi lua eu. Pe toți", a declarat Becali. Practic, după ce 1,2 milioane de euro vor fi virați către UTA, care mai deținea 11% dintr-un viitor transfer, restul de 9,8 milioane de euro vor fi retrași de patron.
Gigi Becali retrage banii din transferul lui Dennis Man
Procedura nu e ceva în premieră pentru FCSB. Becali a procedat de fiecare dată la fel atunci când a introdus în club sume de bani din buzunărul său. Toate aceste infuzii financiare au fost trecute cu titlu de împrumut și au apărut la final de an, în contabilitatea clubului, ca datorie către propriul patron.
Din 2003, de când el a devenit patron, sumele au tot crescut. S-a ajuns chiar ca în 2009 și 2010, Gigi să figureze cu o creanță de peste 20 de milioane de euro. În 2011 au început însă problemele cu Justiția pentru Becali, acuzat în mai multe dosare.
În plus, piața imobiliară s-a prăbușit, iar patronul a intrat în criză de lichidități. De atunci, Becali a început să apeleze la recuperarea sumelor pe care FCSB i le datora.
Între 2014 și 2016, FCSB n-a fost datoare către Becali
Pe parcursul anului 2011 a retras 5 milioane de euro, în 2012 a mai recuperat 2,6 milioane, după care în 2013, atunci când a fost condamnat cu executare și a fost trimis în spatele gratiilor, a retras de la FCSB nu mai puțin de 10,4 milioane de euro.
Acela a și fost un an formidabil pentru echipă, care a jucat primăvară de Europa League și ulterior a accesat grupele Champions League. A avut venituri, exclusiv pe parcursul lui 2013, de 37 de milioane de euro și un profit-record: 13,3 milioane de euro. În proporție de peste 80%, acesta a ajuns în posesia lui Becali.
În acest ritm, FCSB a raportat la finalul lui 2014 că nu mai are nicio datorie către propriul patron. După 3-4 ani în care Gigi n-a mai fost nevoit să investească bani, din 2018 a reluat procedura pe care a făcuse în anii 2000.
Și a împrumutat din nou clubul. Mai întâi prin intermediul lui Vasile Geambazi, rudă apropiată, apoi chiar și în mod direct. Iar la finalul lui 2019, ultimul an care apare cu cifre oficiale depuse de club la Ministerul Finanțelor, datoria către Becali era de 9,3 milioane de euro. Care e posibil să mai fi crescut și pe parcursul lui 2020, deși clubul n-a avut cheltuieli majore, mai ales că a redus contractele fotbaliștilor cu 50% timp de 6 luni!
Această practică, de a trece ca împrumut sau ca datorie orice sumă de bani care, teoretic, e investită în societate din propriul buzunar, nu e o metodă care acționează doar în fotbal. Și în alte medii de afaceri se procedează la fel, tocmai din cauză că atunci când firma respectivă are venituri foarte mari și realizează profit, dacă patronul vrea să retragă sume de bani și o face apelând la profit, e nevoit să achite impozit către stat. În schimb, dacă procedura e de "returnare a împrumutului sau de stingere a creanței", atunci nu se aplică niciun fel de impozitare.
Cum au fluctuat datoriile clubului către Gigi Becali
- 2004 - 1.000.000
- 2005 - 2.175.000
- 2006 - 2.735.000
- 2007 - 15.500.000
- 2008 - 20.030.000
- 2009 - 21.000.000
- 2010 - 20.700.000
- 2011 - 15.700.000
- 2012 - 13.100.000
- 2013 - 2.700.000
- 2014 -
- 2015 -
- 2016 -
- 2017 - 520.000
- 2018 - 4.000.000
- 2019 - 9.300.000
- 2020 încă n-au fost publicate datele pe site-ul Ministerului Finanțelor
Rotaru, Varga, Niculae procedează la fel!
Nu doar FCSB e din nou în această postură, de a fi datoare în acte către propriul patron, ci și CFR și Craiova, principalele rivale. CFR a ieșit din insolvență în vara lui 2017, moment în care a fost preluată de Nelu Varga. Au urmat infuzii mari de finanțe, pentru a se construi o nouă echipă tare. Iar acum, raportul financiar al clubului din Gruia conține o datorie de aproape 23 de milioane de euro! Dintre care 17 milioane de euro către propriul patron! Cifre la 31 decembrie 2019!
Exact la fel stau lucrurile și la Craiova, dar și la Astra. Clubul din Bănie a fost pe profit în ultimii ani, însă și aici datoria e una importantă, peste 15 milioane de euro. Peste 85% din această sumă reprezintă creanța lui Rotaru și a celorlalți care au mai finanțat clubul alături de el. În schimb, Niculae a cheltuit sume imense începând cu anii 2014-2015, iar în prezent, clubul are o datorie totală de cel puțin 17 milioane de euro!
VIDEO. Dennis Man a plecat la Parma
Citește și alte știri despre FCSB:
Războiul dintre Gigi Becali și Anamaria Prodan face victime: „O să-mi distrugă jucătorii!”
OFICIAL. FCSB are un nou număr „9”! Primele imagini în tricoul roș-albaștrilor
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”