Articol de Remus Dinu - Publicat duminica, 18 aprilie 2021 14:00 / Actualizat duminica, 18 aprilie 2021 15:14
FCSB și CFR Cluj, principalele candidate pentru câștigarea titlului, debutează astăzi în play-off. Roș-albaștrii primesc vizita lui FC Botoșani, în timp ce „feroviarii” joacă tot acasă, împotriva Academicii Clinceni.
Jocul dezamăgitor arătat de cele două rivale în Supercupa României, câștigată de trupa lui Edi Iordănescu la penalty-uri, lasă loc de posibile surprize în acest start de play-off. E opinia lui Ion Marin, fost jucător și antrenor la Dinamo, care a mărturisit la GSP Live că are așteptări mult mai mari de la CFR și FCSB.
Ion Marin: „Pot interveni surprize încă din prima etapă”
„Această bătălie pentru cucerirea titlului va genera tot felul de energii, să sperăm că unele pozitive. Să sperăm că antrenorii vor fi inspirați și că vom vedea și un fotbal bun. Este o bătălie imensă, e vorba de bani mulți.
Sper ca în play-off jocurile să aibă calitate, să vedem și noi o tactică, niște idei tactice puse în practică. Competiția în play-off va fi una foarte dură! Nu este ușor pentru nimeni. Țineți minte, pot interveni surprize încă din prima etapă! FCSB și CFR chiar n-au nevoie de niște meciuri egale, dar FCSB are un adversar destul de greu, care joacă (n.r - FC Botoșani)! Nici Clinceni nu e de nebăgat în seamă”, a declarat Ion Marin, la GSP Live.
FCSB, favorită la titlu
Următorul trofeu intern pe care FCSB și CFR Cluj i și-l vor disputa este titlul de campioană din acest sezon. Play-off-ul va debuta în acest weekend, însă primul meci direct e programat abia pe 2 mai. FCSB are un avans minim, de un singur punct, însă casele de pariuri o creditează pe gruparea bucureșteană cu prima șansă la cucerirea titlului. Are o cotă de 2.00 pentru a termina pe primul loc, în vreme ce clujenii au 2.30. CS Universitatea Craiova e departe, are o cotă mare, de 7.00!