FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - SEPSI

Titularul lui FCSB, scos din lotul naționalei după ce fusese convocat!

Siyabonga Ngezana, primul din stânga // foto: Imago Images
Siyabonga Ngezana, primul din stânga // foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 17 martie 2024 19:46 / Actualizat duminica, 17 martie 2024 21:22

Siyabonga Ngezana (FCSB, 26 de ani) a fost înlocuit în lotul Africii de Sud pentru meciurile amicale din această lună, cu Andorra (21 martie) și Algeria (26 martie). El a rămas până la urmă în România și a apărut ca titular în FCSB - Sepsi.

Siyabonga Ngezana, autorul unui sezon excelent la FCSB, în prima lui aventură în Europa, fusese convocat pentru prima dată la naționala de seniori a Africii de Sud.

FCSB - Sepsi OSK 2-1 » SE7EN! FCSB se duce la 7 puncte în fruntea Superligii și își liniștește urmăritoarele. Clasamentul actualizat
FCSB - SEPSI
FCSB - Sepsi OSK 2-1 » SE7EN! FCSB se duce la 7 puncte în fruntea Superligii și își liniștește urmăritoarele. Clasamentul actualizat

La 6 zile distanță, „Bafana Bafana” au anunțat că Ngezana a fost înlocuit cu Siyanda Xulu, fundaș central la Supersport United, în prima ligă din Africa de Sud. Motivul schimbării de ultim moment, conform oficialilor sud-africani, este reprezentat de „dificultățile de călătorie din România”.

Siyabonga Ngezana, scos din lotul Africii de Sud

Aceștia nu au specificat dacă se referă la complicații cu actele necesare călătoriei pe continentul african sau dacă altceva stă în spatele acestei decizii.

O parte din lotul selecționat pentru meciurile cu Andorra și Algeria a făcut deplasarea către Algeria astăzi, în ziua în care Ngezana va juca în FCSB - Sepsi, în prima etapă a play-off-ului din Superliga României. Stoperul sud-african începe ca titular acea partidă, lângă Joyskim Dawa.

Ngezana nu este singurul jucător înlocuit din lotul Africii de Sud. La fel s-a întâmplat cu mijlocașul Sphephelo Sithole, 25 de ani, care i-a lăsat locul lui Thabang Monare, reclamând o accidentare.

Siyabonga Ngezana: „Înainte să vin la FCSB am avut ofertă de la Sheriff”

În decembrie, în cadrul unui interviu acordat presei din țara natală, Ngezana a dezvăluit cum a ajuns la FCSB și, totodată, faptul că fusese ofertat de Sheriff Tiraspol înainte să ajungă în România.

„Transferul în România a venit ca o surpriză... mai multe echipe din Europa mă urmăreau, Sheriff chiar s-a consultat cu Chiefs pentru serviciile mele înainte ca sezonul din Africa de Sud să se încheie.

Așadar, jucam știind că exista o ofertă de la Sheriff, dar lucrurile n-au mers conform planului. Cluburile nu au ajuns la un acord, apoi a apărut oferta de la FCSB prin intermediul unei agenții. Ei căutau urgent un fundaș, așa că a apărut această oportunitate.

Acei oameni care mă urmăreau pentru a mă duce la Sheriff cunoșteau și alte echipe din Europa. Nu au avut mult timp să mă monitorizeze, dar evident că au văzut ceva în mine din moment ce m-au recomandat la club, au trimis clipuri cu mine și, din fericire, mutarea s-a înfăptuit”, a relatat Ngezana într-un interviu acordat ziarului iDiski Times

VIDEO. Declarațiile lui Elias Charalambous înainte de FCSB - Sepsi

Mai multe știri de actualitate:

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”
REUNIRE
Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”
„Echipament de nota 10!” » Adversara României de la Euro, kit inspirat dintr-un celebru desen animat
ECHIPAMENT
„Echipament de nota 10!” » Adversara României de la Euro, kit inspirat dintr-un celebru desen animat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani
Superliga
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează