Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 15 aprilie 2020 22:55
Paștele ortodox i-ar putea aduce un supertransfer lui Bogdan Planic! Fostul căpitan al celor de la FCSB este în vizorul unei formații din Rusia, care este dispusă la sacrificii financiare mari ca să-l aducă pe fundașul de 28 de ani.
Gigi Becali a cerut 500.000 de euro pentru jucătorul său, iar rușii nu dau înapoi, sunt dispuși să facă afacerea. Doar că nu ajung la un acord cu fotbalistul său și cu impresarul lui.
"O formație de acolo vrea să dea suma cerută de Becali, după tratative. Doar că nu ajung la o concluzie cu agentul sârb al jucătorului. S-a cerut 1,8 milioane de euro pe an salariu pentru jucător, iar impresarul vrea și el comision un milion de euro. Rușii nu doresc să ofere mai mult de un milion de euro fundașului și maximum 500.000 de euro comision. De aceea tergiversează afacerea. Gigi Becali vrea să-l dea pe jucător, rușii îl doresc, mai trebuie să se pună de acord părțile", au declarat surse GSP din Rusia.
Planic a fost adus în 2017 de la Vojvodina, iar Becali a achitat 300.000 de euro ca să-l transfere pe stoperul ce-a strâns 91 de meciuri în tricoul roș-albaștrilor. Bogdan n-a fost de acord cu decizia micșorării salariului la FCSB, de aceea patronul l-a trecut în șomaj tehnic. Totuși, după ce România iese din starea de urgență, Becali va fi nevoit să-i achite salariul din acte, adică 15.000 de euro pe lună.
"Am ofertă pentru Planic din Rusia. Am cerut un milion de euro la început, dar n-au fost ei de acord. Însă fără 500.000 de euro nu-l dau! Ei voiau 350.000, dar nu discut sub 500.000. Pentru că vreau să dau 400.000 pe Chindriș și să rămân și eu cu o sută"
Gigi Becali, patron FCSB, la Pro X
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”