FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - VOLUNTARI 1-3

FCSB - VOLUNTARI 1-3 / Gigi Becali, dialog încins în direct la TV cu Ilie Dumitrescu și moderatorul Dan Filoti: „Ești prea obraznic!” / „A rămas să mai cobori pe bancă”

Articol de GSP - Publicat duminica, 11 august 2019 23:56

Gigi Becali a avut un dialog tăios în direct la TV Digi Sport cu moderatorul Dan Filoti și cu invitatul Ilie Dumitrescu, imediat după eșecul FCSB-ului cu Voluntari, 1-3. 

Dialogul dintre Becali și Filoti

Gigi Becali: Eu mi-am bătut joc de Bălașa? I-am dat 25.000 de euro să se ducă la Craiova. Așa m-am folosit de el.  
Dan Filoti: Vă folosiți de toți antrenorii ăștia, de Botezatu (n.r. puștiul debutat azi la prima echipă), de toți. 
G.B.: Băi, nea... lasă-mă să vorbesc, dacă m-ai sunat. Trebuie să-ți spun, să te educ și pe tine. 
D.F.: M-au educat părinții, slavă Domnului.
G.B.: Nu te-au educat. Nu vreau să intru în polemică. Mă judeci dumneata. Nu vezi câtă obrăznicie ai?
D.F.: Vorbește statistica, nu e vorba de obrăznicie.
G.B.: Vrei să-ți dau raportul? 
D.F.: Nu vreau să-mi spuneți mie, trebuie să le spuneți oamenilor. 
G.B.: Jucătorii pot fi schimbați în minutul 40. Nu e nimic penal în asta. Vorbim despre faptul că a fost schimbat un jucător în minutul 40. El nu știa că poate fi schimbat? 
D.F.: Dvs. spuneți că e normal să fie jucătorul schimbat în minutul 40 etapă de etapă? 
G.B.: Dacă permite regulamentul, atunci e legal.  
D.F.: Eu vă întreb asta pentru că pe mine, post de televiziune, mă interesează să am FCSB în grupe. 
G.B.: Nu cred că te interesează. Tu stai cu degetele încrucișate să nu ne calificăm. Dar vrei să-ți spun ceva? O să vedeți că ne calificăm. 
D.F.: Dacă spuneți asta, înseamnă că nu ați înțeles nimic.
G.B.: Mai întâi trebuie să fii civilizat. Nu ți-e rușine așa un pic să-mi spui tu mie că m-a bătut Divinitatea? E treaba mea ce fac pe banii mei. 
D.F.: Nu e doar treaba dumneavoastră. 
G.B.: Omul ăla (n.r. antrenorul Vergil Andronache) a spus că ne-am asumat și dumneata râzi de el. 
D.F.: N-am râs, am spus că așa discurs n-am mai văzut. L-ați pus să spună despre Perianu că a fost cel mai bun jucător și a fost scos la pauză.
G.B.: Și dacă l-am pus, care e problema voastră? 
D.F.: Problema noastră e că FCSB n-are rezultate în Europa. 
G.B.: Pe mine mă interesează că n-ai rating, că ești de 15 ani în presă și te bagă seara să faci emisiuni doar din când în când?
D.F.: Mda ... Puneți antrenor după episodul ăsta? 
G.B.: O să pun când vreau eu. Nu ți-e rușine, nu vezi că avem antrenor? Voi jigniți toată ziua și inventați. 
D.F.: Să-mi fie mie rușine? Păi, dumneavoastră spuneți mereu că puneți alt antrenor. Conceicao a fost invenția noastră? 
G.B.: Un impresar mi-a spus că vrea să vină să vorbească cu mine. Dacă nu pun alt antrenor, rămâne Vergil Andronache. Vă spun un singur lucru. Eu sunt vinovat de dragoste, că iubesc prea mult oamenii, dar nu m-am așteptat că o să aveți atâta obrăznicie să mă judecați pe mine la 60 de ani. 
D.F.: Nu vă judec pe dumneavoastră, Gigi Becali, vorbesc despre echipă, unde e un haos total. 
G.B.: Da, e un haos total. FCSB a adus 200 de milioane de euro României. 
D.F.: N-ați adus dumneavoastră, domnul Olăroiu a făcut totul, domnul Reghecampf la fel. 
G.B.: N-au făcut ei nimic, eu am făcut. Nu mă mai sunați că aveți prea mare obrăznicie. Ești prea obraznic și jignești. N-ai nicio educație de la părinți. 

În dialog a intervenit apoi și Ilie Dumitrescu, invitat în studio, care i-a sugerat ironic lui Gigi Becali să se implice direct și de pe bancă. Becali s-a răstit și la fostul mare internațional. 

Gigi Becali: Ilie, te întreb pe tine, dacă-i dau 25.000 de euro lui Bălașa înseamnă că mi-am bătut joc de el? 
Ilie Dumitrescu: Astea sunt deciziile tale, dar strategia asta în care Viitorul poate face 14 puncte și tu doar 4 e o strategie bună? 
G.B.: Strategie bună e că Dinamo a fost în insolvență. CFR a fost în insolvență. Rapid a fost în liga a patra. Am pretenții de la tine, că ești specialist. Avem 10 accidentați. 
I.D.: Nu poți să spui că-ți asumi că ai trei înfrângeri. Nu e o strategie ok. Poți rata titlul. 
G.B.: Și care e problema? Ratez titlul, asta e. Nu mă mai deranjați, că fac ce vreau eu. 
I.D.: Nu te deranjăm să te tragă cineva la răspundere. Te deranjăm pentru că echipa asta încă mai are milioane de suporteri care își pun întrebări. 
G.B.: Le spun eu suporterilor ce o să fac: o să mă calific în Europa League și o să iau campionatul. O să le iau pe toate. Aia o să fac!
I.D.: Te-ai mai relaxat un pic. 
G.B.: Nu m-am relaxat. Ăștia de la Digi mă jignesc. Ăia de la Sport.ro au și eu păreri, dar nu jignesc. N-am nimic cu băiatul ăsta, dar data trecută la o emisiune a spus că-mi bat joc de oameni și îi folosesc. 

Dan Filoti: Domnule Becali, ne întoarcem la Hagi, la Lăcătuș. Dacă le dați bani nu înseamnă că nu-i doare, că n-au sentimente. 
G.B.: Cu sentimente să se ducă la teatru și la film! La fotbal nu am sentimente, la fotbal e război. Îi iubesc, dar îi dau afară! (n.r. pe un ton ridicat). 

I.D.: Tu cu strategia asta cu 9 puncte sub CFR ce faci? 
G.B.: La războiul ăsta îi dau pe toți afară. Ilie, credeam că tu ai o logică. Vă dau cu calificările în cap!
I.D.: Nu trebuie să-mi dai cu calificările în cap. Cum adică îmi dai tu cu calificările în cap?
G.B.: Cu toate calificările.  
I.D.: Te dai războinic și ai 9 puncte în minus, războinicule!
G.B.: Eu sunt războinic pentru că am demonstrat-o, nu trebuie să vă zic. 
I.D.: Știi ce mai urmează să faci?  
G.B.: Nu-mi spune tu ce urmează. 
I.D.: Acum trebuie să-ți pui frumos un costum elegant și să treci pe bancă. Asta ar fi ultima! O faci pe asta și gata, intri în istorie! 
G.B.:Văd că și tu faci judecăți de valoare. Tu trebuie să-ți vezi de restaurantul tău! E treaba mea, Ilie. Stai tu cu cravata la televizor. Ce ușor e să vorbești, dar cum crezi că e să dai milioane de euro? Mie nu-mi place să văd meciul de jos, de-aia nu cobor pe bancă. Văd mai bine meciul de sus. Mă distrez. 
I.D.: Bine, bucură-te în continuare de fenomenul ăsta. Ești cam singurul care a câștigat din fotbal. 
G.B.: Eu le-am spus că vom pierde trei puncte azi, asta e. Eu vreau să ne calificăm în Europa League, sunt 20 de milioane de euro acolo. 
I.D.: Gigi, trebuia să existe un echilibru între campionat și Europa. 
G.B.: Da, trebuia să aduc 5 fundași centrali. Dacă sunt accidentați, ce să le fac? 
I.D.: Tu ai investit, plătești salarii la zi. Baftă în Europa!
G.B.: Domnul Filoti, te rog să mă ierți, dar m-ai enervat. 

Citește și:

FCSB - VOLUNTARI 1-3 // Vergil Andronache, declarații halucinante: „Primul meci în care nu avem de ce să ne supărăm” + a lăudat un fotbalist pe care l-a scos la pauză! :D

Citește și:
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Superliga
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (50)
fuller
fuller  •  12 August 2019, 07:09

Marea problema nu e ca Becali isi da importanta, si ca are un ego care il face sa se xreada atoatestiutor. Marea problema e ca jurnalistii si reporterii ii dau importanta... Il suna in continuu, stiind deja la ce sa se astepte... Totul a devenit un spectacol de cancan ieftin, adio fotbal. Reporterii il intrebau provocativ pana si pe Dan Petrescu despre FCSB. Totul ca sa fie un scandal, nimic despre fotbal. Becali nu a inteles ca un meci de fotbal se castiga prin asigurarea unei balante intre creativitatea unor jucatori de valoare si automatismele unei echipe inchegate in care jucatorii se simt fara sa se vada si anticipeaza pozitiile coechipierilor cu fractiuni de secunda inaintea adversarilor. Cand ametesti jucatorii prin rotatii infinite pe posturi, jocul se transforma intr-o miuta, iar echpia intr-o echipa de cartier. Va rog eu sa faceti un zid al tacerii in jurul lui Becali, si nu mai murdariti fenomenul sportiv in Romania. Mult prea mult zgomot pentru nimic... caci asta a devenit FCSB si "filozofia" lui despre sport si oameni. Pur si simplu nu intereseaza pe nimeni sa asculte vorbe fara valoare.

persanu
persanu  •  12 August 2019, 01:33

Toata stima pemtru Filoti. Baaaaa dar toată stima, a avut sânge in instalație sa ii zică lu Becali in dialog cu el la tv, chiar si telefonic, ca ceea ce face este greșit. Ba serios... De azi, Filoti e moderatorul nr 1. Naum ala cel mai mare lingușitor... Iar de restul nam ce sa mai zic. Pana acum, credeam ca dacă te împotrivești puțin ideilor pe care le expune ciobanasul, mai ales ca moderator, convins eram ca a doua zi pleci din redacție. Filoti. Nr 1. Serios si fara vreo caterinca

max9
max9  •  12 August 2019, 00:41

am ris cu lacrimi. doamne ce imi place. acuzele sint tari: deci astia de la tivi ii minca in fund de viata ciobanului; si asta: ii zice moderatorului ca nu e competent, si de-aia il baga seara cind nu se uita nimeni; si lui ilie sa isi vada de restaurantu lui ca nu are treaba cu fotbalul...ha ha ha

Vezi toate comentariile (50)
Comentează