Articol de Andrei Petrescu - Publicat duminica, 22 octombrie 2023 15:14 / Actualizat duminica, 22 octombrie 2023 16:07
FCSB întâlnește FC Voluntari în etapa #13 a Superligii, iar roș-albaștrii, care sunt lideri în clasament, sunt mari favoriți.
- FCSB - FC Voluntari, ora 21:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe PrimaSport 1, OrangeSport 1 și DigiSport 1.
Pe locul 1 după 12 etape, cu 29 de puncte, FCSB primește pe Arena Națională vizita celor de la FC Voluntari, echipă aflată într-un picaj teribil sub comanda lui Poenaru. Doar locul 13 pentru ilfoveni, loc de baraj, având 12 puncte în tot atâtea etape.
Olaru + Coman, cât tot lotul lui FC Voluntari!
Diferența dintre cele două echipe este una uriașă, nu doar în clasament, ci și în loturile de jucători. FCSB are un lot în valoare de 30 de milioane de euro, conform transfermarkt, în timp ce jucătorii ilfovenilor sunt cotați la 9,8 milioane de euro, așadar de 3 ori mai puțin!
Însă, doar doi dintre jucătorii celor de la FCSB valorează aproape cât toată echipa Voluntariului. Este vorba despre Darius Olaru (5.3 milioane) și Florinel Coman (4 milioane)
Cei doi sunt și cei mai importanți jucători ai lui Elias Charalambous în acest sezon. Olaru este golgeterul echipei, cu 6 goluri și două pase de gol, în timp ce Coman are 4 reușite și 6 pase decisive. Iar ambii vor fi titulari în partida de diseară.
1.000.000 de euroeste cota lui Vadim Rață, cel mai scump jucător de la FC Voluntari. La FCSB sunt 8 jucători cotați la minim 1.000.000 de euro (Târnovanu, Radunovic, Șut, Olaru, Coman, Oct. Popescu, Miculescu, Compagno)
FCSB, statistică favorabilă
Roș-albaștrii își domină cu autoritate adversara și la partidele directe disputate în Liga 1. Din 2015, de la promovarea ilfovenilor în Superligă, cele două echipe s-au înfruntat de 18 ori în principala competiţie internă, de nouă ori au câştigat bucureştenii, de trei ori s-au impus ilfovenii, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate.
Cu toate acestea, roș-albaștrii nu pot uita că Voluntari i-a împiedicat să joace cu titlul pe masă în 2022 în ultima etapă din play-off împotriva celor de la CFR Cluj după ce au remizat în penultimul meci, 2-2 pe Arena Națională cu un gol înscris de Cristi Costin dintr-o poziție de ofsaid nesemnalizată.