Articol de Alexandru Barbu - Publicat joi, 22 iunie 2023 14:52 / Actualizat joi, 22 iunie 2023 15:40
În timp ce FCU Craiova făcea astăzi un apel că Andre Duarte (25 de ani) trebuie să se prezinte la antrenamentele echipei, presa italiană anunță că stoperul lusitan s-ar fi înțeles deja cu AC Reggiana 1919, nou-promovata în Serie B antrenată de Alessandro Nesta ♦ Gigi Becali, patronul FCSB, a aflat și el că jucătorul pe care îl vâna va ajunge în străinătate și îi răde în nas lui Mititelu: „Dacă mi-l dădea, lua și el 300 de mii”.
FCU Craiova susține că Duarte mai are un de contract, jucătorul și impresarul acestuia spun că înțelegerea expiră în această vară. În orice caz, fotbalistul nu s-a mai întors în Bănie după finalul sezonului precedent, asta a anunțat clubul oltean într-un comunicat postat astăzi pe contul oficial de Facebook.
FCU Craiova l-a dat dispărut pe Andre Duarte: „E așteptat să reia pregătirea alături de coechipierii lui”
„În urma zvonurilor apărute în legătură cu transferul fundașului lusitan André Duarte în străinătate, clubul nostru face următoarele precizări:
1) André Duarte este jucătorul Craiovei până la data de 30 iunie 2024 și este așteptat să reia pregătirea alături de coechipierii săi.
2) Transferul acestuia la o altă echipă se face numai cu acordul clubului de care aparține.
3) În prezent, nu există un litigiu la FRF, FIFA sau la TAS între clubul nostru și André Duarte”, au comunicat oltenii.
VIDEO. Gigi Becali, patron FCSB: „Dădeam 300.000 € pe Duarte, dar Mititelu n-a vrut. L-a pierdut gratis”
Duarte era vizat de FCSB. Azi, patronul Gigi Becali a confirmat că lusitanul a semnat cu o echipă de afară, după ce Mititelu a refuzat să negocieze cedarea lui la roș-albaștri: „Pe Duarte era supărat Mititelu. Spunea că vine cu toporul! Să vină! Acum fundașul a plecat prin străinătate. Dacă mi-l dădea mie, poate ne înțeleageam și la o sumă de bani. Poate vreo 2-300.000. Așa, Duarte a plecat în altă parte”.
Chiricheș încă este pe lista mea. Clar, mai avem nevoie de un fundaș central. Mai sunt vreo 3 variante, numai din străinătate. Am mai vrut să-l luăm pe Meleke, dar l-a luat Rădoi
- Gigi Becali, patron FCSB
Presa italiană: „Duarte va fi antrenat de Nesta la Reggiana”
Presa italiană scrie că Duarte, singurul fotbalist din Superliga integralist în sezonul 2022-2023, cu 4.066 de minute jucate, s-a înțeles cu AC Reggiana 1919, nou-promovată în Serie B, echipă antrenată de Alessandro Nesta, legenda lui AC Milan.
44 de meciuria bifat Duarte pentru FCU Craiova sezonul trecut
Oltenii au pățit-o pentru a doua oară consecutiv
În vara anului trecut, Mititelu a pățit-o la fel. Atunci, FCU Craiova l-a pierdut pe Dominik Kovacic, deși clubul susținea că mai are contract cu fundașul central. Croatul a semnat cu Kisvarda, unde a și terminat fără probleme sezonul.