Articol de Viorel Tudorache - Publicat vineri, 28 octombrie 2022 22:57 / Actualizat vineri, 28 octombrie 2022 22:57
Farul Constanța s-a impus în deplasarea cu FCU Craiova, scor 2-1, și se desprinde în fruntea clasamentului din Liga 1.
Oltenii au ieșit de la vestiare cuplați în viteza a cincea și cu o surpriză tactică pregătită lui Gică Hagi de interimarul Dan Vasilică. În criză de rezultate, șase meciuri la rând fără victorie și cu un singur gol marcat în ultimele patru jocuri, FCU a început în 4-4-2, fără un număr nouă clasic. Cu Chițu și Bauza, doi jucători cu profil de mijlocași, în avanposturi.
În primul sfert de oră, formația din Bănie a jucat așa cum își dorește patronul Adrian Mititelu. Fotbal ofensiv, spectaculos. Dispuși la efort și aprigi în dueluri, craiovenii au deschis scorul repede.
Farul, victorie pe terenul lui FCU Craiova
În minutul 8, Tudor Băluță a dat o pasă la adversar în propia jumătate de teren, iar Farul a fost prinsă pe contră. Achim a interceptat mingea băgată în centru de „Profesorul” lui Hagi și a verticalizat rapid pentru Ganea. George care a pătruns pe stânga, a pasat în centrul careului, iar Baeten l-a învins pe Aioani cu un șut plasat cu stângul, de la 11 metri. Trecuseră 9 etape de când "marinarii" n-au mai fost conduși cu 1-0. Mai exact, de la victoria obținută cu CFR, 3-1, în Gruia.
„Regele” a mutat liniile, iar fundașul stânga Sebastian Borza, în vârstă de doar 16 ani, a marcat un gol încântător. A lovit perfect mingea de la aproape 30 de metri, bară-gol. Tot el îl pusese în gardă pe Popa cu câteva minute mai devreme, o execuție respinsă in-extremis.
Hagi nu a mutat la pauză, a făcut-o în schimb Vasilică. Golul a fost tot al „marinarilor”. Mihai Popescu a fost atent pe o respingere și a tras cu sete din 6 metri, prima lui reușită în tricoul liderului.
Farul a fost dominată în final, la fel ca în Giulești. În minutul 75, oltenii au avut o șansă imensă de a egala. Bauza a scăpat singur cu Aioani, dar nu a mai avut vlagă. A tras lamentabil, pe jos, și a declanșat un cor de fluierături din partea celor 2.576 de spectatori prezenți pe „Ion Oblemenco”. Bauza a mai demonstrat o dată că e departe de forma consacrată, un voleu moale din 8 metri.
Hagi a mai bifat o bornă interesantă în minutul 88, când l-a trimis în teren pe Alexandru Constantin Stoian, în vârstă de 14 ani, 10 luni și 5 zile, al doilea cel mai tânăr fotbalist din istoria primei ligi, după Nicolae Dobrin.
Farul, lider autoritar în Liga 1: clasamentul ACUM
Farul ajunge la 37 de puncte și se desprinde în fruntea clasamentului din SuperLigă. Fără victorie de 6 meciuri, FCU Craiova riscă să încheie etapa pe loc direct retrogradabil.
FINAL » FCU Craiova - Farul 1-2
- Au marcat: Baeten '8 / Borza '35, M. Popescu '51
- Click AICI pentru live + statistici
- VIDEO cu cele mai importante faze
FCU Craiova: R. Popa - R. Negru, Duarte, R. Grigore, Huyghebaert - Asamoah, V. Achim - Baeten, Bauza, G. Ganea - A. Chițu
Rezerve: Gurău - Zanfir, Van Durmen, D. Albu, Marquet, Bahassa, Sibibe, Blănuță, G. Iancu
Antrenor: Paul Răducan
Farul: Aioani - Sîrbu, Larie, M. Popescu, Borza - Artean, T. Băluță, Grameni - Torje, Alibec, A. Pitu
Rezerve: Buzbuchi - Mboko, Corinus, Al. Mitulețu, Casap, Doukoure, R. Moldoveanu, Al. Stoian, L. Andronache
Antrenor: Gheorghe Hagi
Arbitru: Iulian Călin / Asistenți: Ciprian Danșa, Andrei Constantinescu
VAR: Florin Andrei, Ionel Dumitru
Accidentare de ultimă oră la Farul
Louis Munteanu (20 de ani), atacant cu 3 goluri și 4 pase decisive în actuala stagiune, a devenit indisponibil pentru partida cu FCU Craiova.
„Munteanu a acuzat dureri la genunchi la ultimul antrenament dinaintea partidei, care continuă, din păcate, şi astăzi, în ziua jocului”, a precizat Farul pe site-ul oficial.
Citește și:
Edi Iordănescu răspunde ultimelor acuzații: „E ultima dată când intervin public”
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”