Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 iulie 2022 11:27 / Actualizat miercuri, 06 iulie 2022 12:31
Cu 11 zile înaintea primului meci din Liga 1, Marius Croitoru (41 de ani) are probleme cu fundașii la FCU Craiova. Plecarea stoperului Dominik Kovacic (28 de ani) i-a dereglat două posturi.
Croitoru a venit superoptimist la FCU. „Obiectivul este clar, acela de a merge în play-off. Nu este ceva imposibil. Eu zic că avem lot și avem toate premisele de a merge în primele șase”, declara antrenorul, în urmă cu două săptămâni, după ce a semnat contractul cu gruparea din Bănie.
Marius Croitoru, probleme cu fundașii la FCU Craiova
Stagiul de pregătire din Austria n-a fost însă unul prea reușit, iar Croitoru are încă multe de rezolvat până la debutul în noul sezon, 17 iulie, în deplasare cu Farul.
Dincolo de bilanțul negativ înregistrat în cele patru meciuri de verificare, o victorie (1-0 cu Admira Wacker), un egal (3-3 cu Kapfenberger SV) și două înfrângeri (1-2 cu AEK Larnaca, 1-2 cu Kisvarda), Marius s-a confruntat cu destul de multe probleme. În special de efectiv.
Enache, punct fix la FCU Craiova
Plecarea cu scandal din cantonament a fundașului central croat Dominik Kovacic, la Kisvarda, l-a obligat pe Croitoru să recurgă la două improvizații în apărare. Huyghebaert a fost reprofilat stoper lângă nou-venitul Andre Duarte, iar fundaș stânga a fost tras un mijlocaș, e vorba de Van Durmen. În lot nu mai există o rezervă de fundaș stânga de meserie, după despărțirea de Bușu.
6 goluria marcat FCU Craiova în meciurile din Austria: Compagno (3), Chițu, Enache și un autogol
Marius s-a mai „cârpit” în stânga cu Negru și cu Blidar, ambii jucători de bandă dreaptă. Gabi Enache, care a primit drept de joc după ridicarea interdicției la transferuri, a devenit punct fix în banda dreapta a apărării, în locul lui Negru, titular incontestabil sezonul trecut. Portarul Robert Popa rămâne titular U21.
De la mijloc în sus, oamenii lui Nicolo Napoli
În cele 4 amicale, Croitoru a folosit sistemul 4-2-3-1, același la care a apelat și Nicolo Napoli în finalul sezonului trecut. De la mijloc în sus, noul antrenor a mizat cam pe aceiași titulari folosiți de italian. Cuplul Achim - Asamoah, la închidere, iar tripleta ofensivă din spatele vârfului împins Compagno a fost alcătuită din Baeten, Bauza, Sidibe, Chițu sau Marquet.
Extrema Yassine Bahassa, ultimul transfer perfectat, mai are nevoie de timp pentru a se integra. Croitoru nu l-a avut la dispoziție pe Terell Ondaan, care a refuzat să se prezinte în cantonamentul din Austria.
7 goluria primit FCU Craiova în jocurile cu Kapfenberger, AEK Larnaca și Kisvarda
Cum ar putea arăta FCU Craiova la startul campionatului:
R. Popa - G. Enache, A. Duarte, Huyghebaert, Van Durmen - Vl. Achim, Asamoah - Baeten, Bauza, A. Chițu - Compagno
VIDEO. Cât a investit Adrian Mititelu în FCU Craiova
Citește mai multe știri din Liga 1:
FCSB i-a stabilit concurentul pe post lui Cordea: „Imediat le-a luat ochii tuturor”
FIFPro a lansat o scrisoare-avertisment pe piața transferurilor: Liga 1, în vârful listei rușinii