Articol de George Nistor - Publicat sambata, 27 aprilie 2024 19:38 / Actualizat duminica, 28 aprilie 2024 10:27
FCU Craiova a câștigat cu U Cluj, scor 3-2, în etapa #7 din play-out. Echipa olteană a părăsit ultimul loc și a urcat pe poziție de baraj. FCU nu mai câștigase de pe 2 februarie în Superliga.
- În acest moment, FCU Craiova și Poli Iași sunt la baraj, Dinamo și Botoșani pe loc de retrogradare. Cele 4 au beneficiat de rotunjire, iar al doilea criteriu de departajare e clasarea de la finalul sezonului regulat, când Botoșani era ultima.
Cronică de George Nistor: FCU Craiova își ia dreptul de a spera
Pe un stadion aproape abandonat de spectatori, FCU Craiova și U Cluj s-au înfruntat într-o partidă cu nuanțe de final de drum. Oltenii, în contratimp și aproape resemnați din cauza poziției din clasament, iar oaspeții, plecați în Bănie certați de antrenor, care amenință că echipa este sub obiectivul său personal și astfel o poate lăsa din vară.
Altfel spus, dacă Trică a sunat apocalipsa cu trei runde înainte de final, Sabău și-a găsit motivele de a induce o presiune de final, pentru a pulveriza relaxarea de play-out, un fenomen prin care mai trec, pe rând și oarecum justificat, UTA, Oțelul și Hermannstadt.
Baeten, la puterea a doua. Blănuță cu speranța
Curios sau nu, startul de meci a arătat bărbăția a două echipe conștiente că au ajuns acolo unde poate că nu meritau. Greșelile asumate, dar și dorința de a risca, produc atacuri, deși multe dintre ele sunt statice.
Reușita lui Robert Silaghi (16') se naște ca urmare a lipsei de inerție a mijlocașilor defensivi de la FCU Craiova. Vlad Achim, cu centrul de greutate plumbuit de vârstă, și Vlad Pop, responsabil cu energia și recuperările în zona mediană, nu s-au sudat. E eticheta jocului echipei, care s-a bazat din prima etapă și, cel mai probabil, până în ultima, pe individualități. Însă individualitățile mai și salvează.
De data aceasta, cu Bauza irascibil, capabil să erupă nervi distructivi din orice, William Baeten s-a trecut autor. Belgianul de 27 de ani a marcat două goluri zdravene, în momente-cheie, fiind unul dintre puținii jucători din Superliga care au capacitatea de a șuta plasat, în forță și decisiv, simultan activate.
Echipe rupte în repriza a doua
Partea secundă a meciului o găsește pe U Cluj în situația de a pasa scurt, pentru ca posesia să înlăture pericolul. Jucătorii lui Ioan Ovidiu Sabău și-au propus un joc mai solid, însă efectul este imediat și se pierde pe minut ce trece.
Bahassa și Baeten, dublați cu efort de Blănuță, tot mai coborât pentru a-și lua mingea, controlează partida pe benzi. Golul lui Anselmo (74') nu produce traume, astfel că egalarea ardelenilor a durat doar două minute.
Nu e strategie, ci hazard declanșat de euforia de a nu avea ce pierde. Formația lui Trică face un salt de trei poziții, până pe loc de baraj. Puncte de aur sau nu, nimic nu e mai frumos decât a spera până la final. Nu și a sta la jocul rezultatelor.
Clasamentul din play-out
Notele GSP după FCU Craiova - U Cluj 3-2
FCU Craiova (4-2-3-1): Gurău 6 - R. Negru 6, G. Compagnucci 7, Lacroix 6, A. Padula 7 - V. Pop 6 (78' Van Durmen), V. Achim 6 (72' D. Albu 6) - Y. Bahassa 7 (76' Chițu 6), J. Bauza 6, W. Baeten 8 - V. Blănuță 7
Antrenor: Eugen Trică 7
U Cluj (4-4-2): Gertmonas 6 - D. Oancea 6 (68' O. Bic 5), L. Masoero 6, Thalisson Kelven 6, Roger 5 - R. Silaghi 7, G. Simion 6 (60' M. Anselmo 6), K. Doukoure 6 (80' Ș. Pănoiu), V. Gheorghe 5 - A. Roguljic 7 (80' F. Ilie), D. Nistor 6
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău 5
Arbitru: Mladinovici Horia Gabriel (Bucureşti) 6
A1: Danşa Ciprian Florin 4 (Satu Mare). A2: Badea Marius 7 (Râmnicu Vâlcea)
FINAL. FCU Craiova - U Cluj 3-2
- Click AICI pentru statistici
- 2524 de fani au asistat la meci, număr oficial
- Au marcat: Baeten 25, 55, Blănuță 77 / Silaghi 16, Anselmo 75
Echipele de start la FCU Craiova - U Cluj:
FCU Craiova (4-2-3-1): Gurău - R. Negru, G. Compagnucci, Lacroix, A. Padula - V. Pop, V. Achim - Y. Bahassa, J. Bauza, W. Baeten - V. Blănuță
Rezerve: M. Enache, M. Mascarenhas, A. Kvakic, R. Lekiatas, D. Albu, A. Dragu, Van Durmen, A. Blidar, S. Sidibe, A. Chițu, J. Ibrahim
Absenți: -
Antrenor: Eugen Trică
U Cluj (4-4-2): Gertmonas - D. Oancea, L. Masoero, Thalisson Kelven, Roger - R. Silaghi, G. Simion, K. Doukoure, V. Gheorghe - A. Roguljic, D. Nistor
Rezerve: A. Gorcea, A. Pițian, O. Bic, A. Peteleu, A. Chipciu, M. Anselmo, Ș. Pănoiu, F. Ilie, D. Tescan, D. Popa
Absenți: Mitrea (suspendat), M. Rus (accidentat)
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Stadion: Complex Sportiv Craiova
Arbitru: Mladinovici Horia Gabriel (Bucureşti)
A1: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare). A2: Badea Marius (Râmnicu Vâlcea)
Arbitru VAR: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi). Arbitru AVAR: Vodă Alexandru (Alba Iulia)
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”