Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 28 iulie 2023 20:28 / Actualizat vineri, 28 iulie 2023 21:27
FCU Craiova a pierdut acasă cu U Cluj, scor 3-4, în etapa a treia din Superliga.
Programul complet și rezultatele din Liga 1 AICI!
În fața a 4.000 de fani în Bănie, William Baeten a avut prima mare ocazie a meciului, însă Gorcea a respins lovitura de cap a belgianului. U Cluj a reșit însă să deschidă scorul, prin Nistor. Mijlocașul a trimis superb cu stângul, direct în vinclu, de la 16 metri.
Chițu reușise să egaleze înainte de pauză, dar golul lui a fost anulat pentru ofsaid, faza fiind analizată și de VAR.
Nebunie în repriza a doua
Lui Chițu i-a ieșit din a doua încercare, în startul reprizei a doua. Bahassa a șutat în transversală, mingea a ajuns la Aurelian, care l-a învins cu capul pe Gorcea, din apropiere. Atacantul Craiovei a reușit „dubla”, 10 minute mai târziu. Bahassa a fost din nou în centrul atenției, a tras puternic din unghi, iar Gorcea a respins în față.
Chițu a fost pe fază, a preluat și l-a driblat pe portarul lui U Cluj, apoi a trimis în plasă. Nistor a reușit și el „dubla”, din penalty. Sidibe a dus scorul la 3-2 pentru FCU, cu un gol la prima atingere. L-a învins pe Gorcea, din postură de unu la unu, după o pasă filtrantă a lui Bauza.
7 goluria marcat Chițu în 2023 cu U Cluj, dintr-un total de 13
Doar 4 minute a durat avantajul, pentru că a intrat în scenă căpitanul „studenților”. Chipciu a egalat cu stângul din afara careului, cu un șut in prima la colțul lung. Alex a reușit „dubla” în minutul 87, după un gol marcat din nou cu piciorul mai slab. A avut și noroc, mingea fiind deviată de Paramatti.
FCU Craiova nu a mai avut puterea să egaleze și a ajuns la 3 înfrângeri din 3 meciuri în acest sezon. Este cel mai slab start de stagiune pentru olteni de la promovarea din 2021.
Clasamentul din Superliga
FINAL. FCU Craiova - Universitatea Cluj 3-4
- Click AICI pentru statistici!
- Au marcat: Chițu 50, 60, Sidibe 77 / Nistor 37, 69 (pen.), Chipciu 81, 87
- VIDEO cu fazele
- 4103 suporteri asistă la meci, număr oficial
FCU Craiova - Universitatea Cluj, echipe de start:
FCU CRAIOVA: 31. R. Popa - 18. Compagnucci, 3. Paramatti, 14. Henriques, 30. Van Durmen - 8. Dr. Albu, 6. Vl. Achim - 24. Baeten, 10. Bauza, 28. Bahassa - 11. Chițu
REZERVE: 50. Gurău, 2. Negru, 5. Kvakic, 72. Padula, 77. Asamouh, 74. Ciobanu, 23. Al. Pop, 51 Sidibe, 99. Blănuță
ABSENȚI: Mascarenhas (suspendat), Leo Lacroix (neconvocat)
ANTRENOR: Nicolae Dică
U CLUJ: 33. Gorcea - 88. Dimitrov, 6. Miron, 3. Mitrea, 5. Vătăjelu - 94. Bic, 16. I. Filip, 10. Nistor - 19. D. Popa, 7. I. Stoica, 27. Chipciu
REZERVE: 23. Iliev, 26. Oancea, 17. Pițian, 93. Călugăr, 18. perianu, 97. Hofman, 11. Tescan, 8. Calcan, 59. Popadiuc
ANTRENOR: Anton Petrea
Stadion de Fotbal pentru municipiul Craiova
Arbitru: Kovacs Szabolcs (Carei) / A1: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare), A2: Bîrdeş Romică (Piteşti) / Arbitru VAR: Andrei Florin (Târgu Mureş), Arbitru AVAR: Robu Ovidiu (Chitila)