Articol de Romeo Ene - Publicat sambata, 16 martie 2024 13:16 / Actualizat sambata, 16 martie 2024 14:21
Arbitrul Horațiu Feșnic va conduce la centru FCSB - Sepsi, din prima etapă a play-off-ului. Meciul are loc duminică, 17 martie, de la 21:00, și va fi liveTEXT pe GSP.RO și la TV pe Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1.
Feșnic va fi ajutat de Alexandru Cerei și Daniel Mitruți, iar rezervă va fi Valentin Porumbel. Sorin Costreie și Horia Mladinovici se vor afla în camera VAR. Observator va fi Adrian Vidan, conform FRF.
Horațiu Feșnic, probleme la ultimul meci în care a arbitrat-o pe FCSB
Feșnic a arbitrat-o pe FCSB ultima oară pe 5 februarie, într-o partidă terminată la egalitate cu Farul, scor 1-1. „Centralul” a comis două erori importante în acea partidă.
Atunci, oaspeții au avut un gol anulat pentru offside, iar pentru gafa de arbitraj a fost găsit vinovat operatorul de reluări, care „nu a respectat întocmai procedura de trasare a liniilor”.
- În minutul 58, Louis Munteanu a reușit să marcheze din fața porții goale, după o pasă primită de la Dussaut. După o analiză care a durat aproximativ 7 minute, golul a fost anulat. Reluările TV au arătat că atacantul Farului se afla într-o poziție corectă, în spatele lui Dawa.
Constănțenii au egalat ulterior în minutul 90+5, după o lovitură de la 11 metri transformată de Larie. Atunci, gazdele au reclamat faptul că lovitura de la 11 metri a fost acordată foarte ușor.
Ovidiu Hațegan, delegat la Hermannstadt - Dinamo
Meciul dintre Hermannstadt și Dinamo a fost programat duminică, 17 martie, de la 18:15, iar acest meci va fi condus la centru de Ovidiu Hațegan, ajutat de George Neacșu și Adrian Vornicu.
Iulian Dima va fi rezervă, iar în camera VAR vor fi George Vidican și Cosmin Vătămanu. Marian Salomir va fi observatorul partidei.
Este pentru prima oară în 2024 când Hațegan o va arbitra pe Dinamo. Ultima oară s-a întâmplat pe 8 octombrie 2023, atunci când dinamoviștii au remizat pe teren propriu cu CFR Cluj, pe Arena Națională, scor 1-1.
La startul play-out-ului, Dinamo este pe locul 14, cu 15 puncte. De cealaltă parte, trupa lui Marius Măldărășanu este pe 9, cu 20. Cele două echipe s-au întâlnit în urmă cu trei săptămâni la București. Atunci Dinamo s-a impus, scor 1-0, pe „Arcul de Triumf”.