Articol de GSP - Publicat vineri, 20 ianuarie 2023 15:10 / Actualizat vineri, 20 ianuarie 2023 15:35
Florin Prunea (54 de ani), fost mare internațional, a comentat transferul lui Deian Sorescu (25 de ani) la FCSB, vicecampioana României.
Florin Prunea crede că mutarea lui Sorescu la formația roș-albastră reprezintă transferul numărul 1 realizat în Liga 1 în perioada de mercato de iarnă.
Fostul mare portar al lui Dinamo consideră că Deian Sorescu nu poate fi asimilat ca un dinamovist pur- sânge, pentru că nu a fost crescut la formația din „Ștefan cel Mare”.
Florin Prunea: „Deian Sorescu este un profesionist 100%”
„Deian Sorescu este un jucător pe care orice echipă din România și l-ar dori. Este un profesionist 100 %. Cred că trebuia să evite atunci întâlnirea cu suporterii lui Dinamo, când l-au dezbrăcat.
Cred că este transferul numărul 1 în fotbalul românesc din această iarnă. Va ajuta foarte mult Steaua”, a spus Florin Prunea, la Pro Arena.
Florin Prunea: „Deian Sorescu nu poate fi asimilat ca dinamovist”
Chestionat despre trecutul la Dinamo al lui Deian Sorescu, Florin Prunea a declarat:
„El nu poate fi asimilat ca dinamovist. E venit de la Timișoara. Dinamovist e ăla care și-a făcut junioratul la Dinamo, care a jucat 300-400 de meciuri pentru Dinamo, care are titluri, cupe câștigate.
Este o alegere bună că a venit la FCSB, pentru că își poate relansa cariera, chiar dacă, din punctul meu de vedere, acest transfer reprezintă un pas în spate pentru el.
Eu nu cred că domnul Becali va plăti un milion pentru el în vară. Nu cred că un club din România poate plăti pe un fundaș dreapta o sumă ca asta”, a mai precizat fostul portar.
Florin Prunea: „Sorescu se înscrie pe aceeași linie cu alți jucători români care pleacă în străinătate și se întorc foarte repede în România”
„Cred că între el și antrenorul de acolo, de la Rakow, s-a produs o ruptură prea bruscă. Cred că s-a întâmplat ceva între el și antrenor.
Din păcate, Deian Sorescu se înscrie pe aceeași linie cu alți jucători români care pleacă în străinătate și se întorc foarte repede în România”, a mai punctat Florin Prunea.
VIDEO. Deian Sorescu, declarații după primul meci în tricoul celor de la FCSB
Citește și:
Programul etapei #24 din Liga 1 » Când se joacă derby-ul de titlu CFR Cluj - FCSB
CFR Cluj a scos la vânzare biletele pentru meciul cu Lazio! Cât costă și de unde pot fi cumpărate